Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară pot avea acces la servicii medicale prin aplicația Apel 112

Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară au nevoie nu doar de adăpost și hrană, ci și de servicii medicale. Oamenii află cum pot ajunge la un medic și cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

La Botoșani și Iași de exemplu, sunt operatori care îi pot îndruma în limba lor. Iar
aplicația „Apel 112”, ce poate fi instalată pe telefonul mobil, are acum și o versiune în limba ucraineană.

În fiecare săptămână, peste 500 de oamenii care fug din calea războiului accesează liniile telefonice puse la dispoziție de ISU Iași. Tot mai mulți ucraineni cer detalii despre spitalele la care pot merge pentru a-și rezolva problemele medicale. La celălalt capăt al firului răspunde și Ion. Lucrează la ISU Iași de 3 ani și înțelege perfect drama acestor oameni. O parte din familia lui este încă în Ucraina.

Ion Codreanu, sergent major ISU Iași: „Ajut cu traducerea. Sunt foarte speriați, obosiți, ajung din Ucraina după cine știe câte zile merg în continuu și ajung la noi, la vamă, doresc să se oprească cel puțin o zi, două.”

Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției din Iași este deschis în permanență, de mai bine de o lună.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „Sunt poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră. Au fost identificați 4 colegi vorbitori fluent de limbă rusă, care ajută cu traducerile. Ne mai ajută și voluntarii, vorbitori de limbă rusă sau ucraineană.”

La Botoșani, prin punctele de frontieră de la Rădăuți Prut și Stânca Costești au intrat în țara noastră aproape 150 de cetățeni și 40 mașini în doar 24 de ore. Sâmbătă dimineață, în spațiile de cazare temporară erau peste 100 de suflete.

Dorina Lupu, purt de cuv ISU Botoșani: „De la nivelul acestui centru, pot fi obținute și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani.”

Pentru a veni în spriinul refugiaților, Serviciul de Telecomunicații Speciale a adăugat noi traduceri la aplicaţia “Apel 112”, care e disponibilă acum şi în limba ucraineană. Pentru a beneficia de acest serviciu, e necesară descărcarea ultimei versiuni pe telefonul mobil.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...