Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/Inquam-Photos-Octav-Ganea-Ion-Iliescu.jpg)
Serviciul Român de Informații a transmis noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. În vârstă de 95 de ani, acesta se află în spital începând de ieri, acuzând probleme respiratorii.
Ion Iliescu, internat în spital
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unitate aflată în coordonarea SRI.
Potrivit Știripesurse, fostul președinte s-a prezentat la spital în după-amiaza zilei de 9 iunie, din proprie inițiativă, acuzând o stare generală alterată și simptome respiratorii apărute anterior. De atunci, el primește îngrijiri medicale de specialitate, în paralel cu investigațiile pentru stabilirea diagnosticului.
Potrivit comunicatului oficial al SRI, transmis în data de 10 iunie, pacientul este în prezent stabil, iar starea sa de sănătate nu a suferit modificări semnificative.
„În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluția stării de sănătate!”, se arată în comunicat.
O figură importantă în memoria colectivă a românilor
Aceasta nu este prima dată când Ion Iliescu se confruntă cu probleme medicale. În aprilie 2019, el a fost operat de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București. La acea dată a ajuns la spital cu pericard inflamat, o afecțiune a membranei care învelește inima. Ulterior, în toamna aceluiași an, a fost internat din nou pentru complicații cardiace, dar a fost externat în stare stabilă.
Fostul președinte a fost văzut rar în spațiul public în ultimii ani. Ultima sa apariție oficială cunoscută a fost în 2017, la aniversarea revoluției din Decembrie 1989. De atunci, Ion Iliescu s-a retras complet din viața publică, invocând vârsta înaintată și problemele de sănătate.
Născut pe 3 martie 1930, Ion Iliescu a condus România în trei mandate prezidențiale și a fost una dintre cele mai influente figuri ale tranziției postcomuniste. De-a lungul anilor, a fost implicat în controverse majore, legate de evenimentele din decembrie 1989 și mineriadele din anii ’90. Dosarele se află încă în atenția justiției.