Un abuz istoric al statului român a fost în sfârșit sancționat: coșmarul familiei Deák se încheie după 31 de ani

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat astăzi hotărârea în cauza Deák și alții împotriva României, constatând, în unanimitate, că statul român a încălcat articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea proprietății.

Cazul a reunit cinci cereri depuse între anii 2006 și 2011 de către mai mulți reclamanți – persoane fizice și juridice – care s-au plâns de imposibilitatea de a-și recupera imobilele confiscate abuziv de regimul comunist și ulterior vândute de stat către terți. Printre reclamanți se numără moștenitorii lui Endre Deák, Johann Weber, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Beiuș, precum și mai multe persoane fizice din Craiova și București.

Instanțele naționale au confirmat caracterul ilegal al naționalizării

Cazurile reunite în hotărârea Deák și alții împotriva României au vizat situații similare privind imposibilitatea reclamanților de a reintra în posesia imobilelor confiscate de stat în perioada comunistă și ulterior vândute către terți. În toate situațiile, instanțele naționale au pronunțat hotărâri definitive care au confirmat caracterul ilegal al naționalizării și au recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților. Cu toate acestea, hotărârile nu au putut fi puse în aplicare, iar proprietarii legitimi au rămas privați de bunurile lor.

Curtea Europeană a constatat că legislația internă în materie de restituire și compensare – în special Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013 – nu a oferit un remediu efectiv pentru persoanele aflate în această situație. În pofida recunoașterii drepturilor de proprietate de către instanțele române, reclamanții nu au reușit să obțină nici restituirea efectivă a bunurilor, nici compensații adecvate pentru pierderile suferite.

Cazurile în cauză reproduc tiparul juridic identificat de Curte în hotărârile anterioare Străin și alții împotriva României (2005), Preda și alții împotriva României (2014) și Ana Ionescu și alții împotriva României (2019), unde s-a constatat că statul a impus foștilor proprietari o sarcină disproporționată, încălcând dreptul la respectarea bunurilor garantat de Convenție.

Chinul familiei Deák: 31 de ani de luptă împotriva statului român

Cazul familiei Deák este emblematic pentru abuzurile sistemice ale statului român și pentru dificultățile întâmpinate de foștii proprietari în perioada postcomunistă. Încă din 1994, Curtea de Apel Brașov a pronunțat o hotărâre definitivă prin care anula actele statului care îi însușise ilegal casa și terenul de 9.773 mp deținut de Endre Deák în comuna Brateș, județul Covasna. Această decizie recunoștea în mod clar dreptul de proprietate al familiei, dar nu a fost pusă în aplicare, lăsând proprietarii în imposibilitatea de a-și recupera bunurile.

În 2002, Endre Deák a încercat să anuleze vânzarea terenului către firme private, însă instanța i-a respins cererea, invocând prescripția. Incapacitatea statului de a oferi un mecanism eficient de restituire sau compensare l-a împins să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2006. După decesul său în 2018, fiii săi, Endre-Ferenc și Barabas-Mihaly Deák, au preluat procesul, continuând lupta pentru dreptate și recuperarea proprietății.

Astfel, familia Deák a suportat 31 de ani de incertitudine și procese prelungite, reprezentând un exemplu al dificultăților cu care se confruntă foștii proprietari în România și al timpului excesiv necesar pentru aplicarea drepturilor recunoscute de instanțe.

Abia acum, după mai bine de trei decenii, CEDO a recunoscut dreptatea familiei Deák, dispunând restituirea proprietății sau plata despăgubirilor aferente.

Ce a constatat CEDO

În analiza admisibilității cauzei, Curtea a respins obiecțiile ridicate de Guvernul României, care a susținut că reclamanții nu ar fi epuizat căile de atac interne și că situațiile lor nu ar intra sub incidența articolului 1 din Protocolul nr. 1. Judecătorii au reiterat că au examinat și respins în mod repetat aceleași argumente în cauze anterioare similare și că autoritățile române nu au prezentat elemente noi care să justifice o concluzie diferită.

Pe fond, Curtea a reținut că, deși reclamanții dețineau hotărâri definitive care le confirmau dreptul de proprietate, aceștia nu au putut nici să recupereze efectiv imobilele, nici să primească despăgubiri echitabile. Această situație a fost calificată drept o privare de proprietate contrară Convenției.

Instanța europeană a apreciat că lipsa unei compensații reale și proporționale a impus reclamanților o povară excesivă, incompatibilă cu principiul protecției efective a dreptului de proprietate. În consecință, CEDO a constatat încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

CEDO a stabilit restituirea efectivă a imobilelor către reclamanți, acolo unde acest lucru este posibil

În aplicarea articolului 41 al Convenției, Curtea a stabilit că cea mai potrivită măsură de reparație ar fi restituirea efectivă a imobilelor către reclamanți, acolo unde acest lucru este posibil. Statul român are obligația de a realiza restituirea în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Dacă restituirea nu poate fi efectuată, România trebuie să plătească despăgubiri bănești calculate conform metodologiei stabilite în cauza Văleanu și alții împotriva României (2025), pe baza grilelor notariale și a valorii de piață a proprietăților.

Sumele acordate variază în funcție de caz: moștenitorii lui Endre Deák vor primi 14.854,6 euro pentru prejudiciul material și moral, Johann Weber – 11.296 euro, iar reclamanții Constantin-Cristian Zamfir și Cristiana-Cornelia Crețeanu – 63.570 euro. Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Greco-Catolică Beiuș vor primi împreună 2.727 euro.

Curtea a precizat că aceste despăgubiri trebuie plătite în termen de trei luni, la care se pot adăuga dobânzi de întârziere calculate în funcție de rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.

De asemenea, judecătorii au subliniat că aceste compensații nu pot duce la o dublă despăgubire: dacă reclamanții au primit anterior sume în procedurile interne, acestea vor fi deduse din totalul acordat de CEDO.