Un alegător din Brăila a primit un buletin de vot pe care era aplicată ștampila „Anulat”: precizările polițiștilor

Un alegător din municipiul Brăila a primit un bulletin de vot pe care era aplicată ștampila „Anulat”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„La o secţie de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ştampila de vot.

În urma verificărilor a rezultat faptul că respectivul buletin de vot a fost distribuit dintr-o eroare, acesta având aplicată ştampila ‘Anulat’. Ulterior, alegătorului i-a fost înmânat un nou buletin de vot”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.

Potrivit IPJ, la nivelul judeţului Brăila, procesul de votare a început fără probleme deosebite, paza şi protecţia celor 282 secţii de votare pe raza judeţului fiind asigurată de 270 de efective, respectiv 105 poliţişti, 80 de jandarmi, 22 de reprezentanţi ISU, 57 poliţişti de frontieră şi şase de la alte structuri.

„Pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, 142 de poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică. Pentru un plus de siguranţă, la nivelul judeţului sunt constituite 216 echipe de intervenţie, formate din angajaţi ai structurilor MAI, capabile să intervină în cel mai scurt timp dacă situaţia o impune”, se mai arată în comunicatul IPJ Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

După ce a „încasat” 13 ani de închisoare, celebrul Mihail Boldea...

Mihail Boldea a redevenit avocat. Vă aduceți aminte, desigur, de Mihail Boldea, fostul deputat PDL urmărit internațional după ce a fugit din țară, pe...