Un apartament în care a locuit Maradona s-a licitat cu doar 65.000 de dolari

Multe dintre bunurile fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona au fost scoase la licitație. Au fost licitate televizoare, un apartament și multe alte obiecte personale.

Vânzarea la licitaţie a unor bunuri care au aparţinut fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, ce a fost prelungită până pe 31 decembrie, s-a încheiat cu vânzarea celor mai multe dintre ele, cu excepţia unei case şi a unei maşini, potrivit organizatorului, Adrian Mercado.





Vânzarea unui apartament de 45 m2 din staţiunea balneară Mar del Plata, estimat la  65.000 de dolari, „este o afacere aproape rezolvată”, potrivit organizatorului.

Au mai rămas nevândute doar un BMW și o vilă

„În principiu, mai rămân de vândut doar unul dintre cele două BMW-uri, cel mai scump, şi casa (din cartierul rezidenţial Villa Devoto din Buenos Aires). Pentru celelalte am avut oferte, rămâne să le prezentăm judecătorului, o vom face zilele acestea”, a declarat marţi Mercado pentru AFP.

Aproape 90 de loturi propuse pe 19 decembrie într-o primă zi în cadrul acestei licitaţii internaţionale online, care a inclus diverse bunuri precum tricouri, şepci, încălţăminte sport, un apartament, o casă, un tablou două maşini BMW, o cutie cu trabucuri sau televizoare, au fost puse în vânzare pentru preţuri între 50 şi 900.000 de dolari.

Licitaţia, organizată de grupul Adrian Mercado Subastas şi urmărită online de circa 1.500 de persoane, a stârnit un interes destul de scăzut, generând doar aproximativ 26.000 de dolari. Loturi în valoare totală de 1,42 milioane de dolari au rămas atunci fără cumpărători, mai ales proprietatea de 700 m2 de la Villa Devoto, al cărei preţ de bază a fost de 900.000 de dolari. Atunci s-a decis amânarea termenului de prezentare a ofertelor până pe 31 decembrie 2021.

După prelungire, „noi am primit oferte pentru toate, de la televizoare LCD la săli de sport, până la benzile de alergare, tot ce rămăsese nevândut”, a explicat Mercado.

Printre bunurile cele mai scumpe, un BMW 2016 a fost vândut, cu un preţ de pornire de 165.000 de dolari.

Celălalt BMW, din 2017, evaluat la 225.000 de dolari, nu a fost vândut, însă Mercado speră să primească o ofertă zilele viitoare.

Moștenitorii vor să stingă datoriile lui Maradona

„Credem că această maşină va fi plasată şi ea probabil în această săptămână, va mai rămâne aşadar doar casa” de 700 m2 cu piscină, pe care Maradona le-a cumpărat-o în anii 1980 părinţilor săi şi unde ei au locuit mai bine de 30 de ani, în cartierul rezidenţial Villa Devoto din Buenos Aires, potrivit lui Mercado.

Această vânzare dispusă de judecătoarea care se ocupă de succesiunea lui Maradona are ca scop achitarea costurilor şi datoriilor după moartea campionului mondial din 1986, de comun acord cu moştenitorii acestuia.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui stop cardiac, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Maradona a fost convocat la naționala mare a Argentinei la următoarele Campionate Mondiale: Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990 şi SUA 1994. În 1986, câştigă titlul mondial şi este desemnat cel mai bun jucător al turneului final. Patru ani mai târziu, Argentina ajunge până în finală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...