Un asteroid de mărimea clădirii Empire State Building va trece pe lângă Pământ luna viitoare

Publicat: 23 oct. 2021, 08:01, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE
Un asteroid de mărimea clădirii Empire State Building va trece pe lângă Pământ luna viitoare

Câțiva asteroizi de mari dimensiuni vor trece pe lângă Pământ luna viitoare. Printre ei este și unul de mărimea clădirii Empire State Building.

Potrivit datelor furnizate de NASA, câțiva asteroizi vor trece foarte aproape de pământ în săptămânile viitoare, dar nu vor cauza probleme.

”Astronomic vorbind, vor fi în vecinătatea pământului. Dar în termeni umani, sunt la milioane de kilometri distanță”, a spus Paul Chodas, directorul CNEOS la NASA.

Un asteroid numit Asteroid 2021 TJ15 a trecut ieri pe lângă Pământ, la aproximativ aceeași distanță cu luna.

Între timp, Asteroidul 2004 UE, de mărimea clădirii Empire State Building va trece la o distanță de 41 milioane de kilometri de planeta noastră pe 13 noiembrie.

Dar șansele ca un asteroid să lovească pământul sunt foarte rare, potrivit The Independent.