Un avocat celebru și ANRE ne învață cum să procedăm când avem facturi prea mari la gaze sau la curent

Publicat: 12 ian. 2022, 18:30, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Un avocat celebru și ANRE ne învață cum să procedăm când avem facturi prea mari la gaze sau la curent

Consumatorii care consideră că facturile la electricitate şi gaze sunt prea mari ar trebui să le conteste la ANPC, la Consiliul Concurenţei sau în instanţă, nu să aştepte ca statul să le rezolve problema, susține avocatul Gheorghe Piperea.

„Faceţi plângeri, cât mai multe posibil, la ANPC şi la Consiliul Concurenţei, pentru că ceea ce se întâmplă sunt practici anticoncurenţiale, monopoliste, vi se impun nişte preţuri excesive, care vă ruinează. Acest lucru este un fapt anticoncurenţial, conform legislaţiei în materie de concurenţă. Nu vă răspunde ANPC în timp util, nu vă răspunde Consiliul Concurenţei, bombardaţi-i cu zeci de mii de astfel de petiţii şi la un moment dat cineva în Parlament va sesiza acest lucru şi va lua măsuri, va putea spre exemplu să decidă demiterea întregului Consiliu al Concurenţei pentru inacţiune. Pentru că, dacă e vorba de o masă mare de oameni nemulţumită, nu ai cum să ignori acest lucru. Şi factorul politic, dacă va vedea că este un fluviu de astfel de reclamaţii, va sesiza în sfârşit că este o problemă şi că se poate reglementa situaţia în baza legii actuale”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, preşedintele Asociaţiei Parakletos privind protecţia consumatorilor, într-o conferinţă de presă.

Piperea: TVA la energie ar trebui să fie zero până trecere pandemia

Potrivit avocatului, compensarea oferită de la bugetul de stat pentru facturile la energie şi gaze este nesemnificativă. „Aceasta este soluţia la care trebuie să apelaţi, nu ceea ce spune ministrul Energiei, nu să refuzaţi pur şi simplu să plătiţi. Puteţi refuza să plătiţi, dar să obţineţi o astfel de îngheţare a facturilor, în baza unor acţiuni pe care să le faceţi în justiţie sau în faţa ANPC”, a continuat Piperea.

TVA la utilităţi ar trebui să fie zero până când trece pandemia, a completat avocatul.

Trei tipuri de clauze abuzive în contractele de energie

Avocatul a dat exemplu de trei tipuri de clauze care pot fi considerate abuzive: actele adiţionale care intră automat în vigoare dacă utilizatorul nu trimite un răspuns, debranşarea în 30 de zile şi facturile de regularizare.

Piperea a povestit că personal a primit o factură de regularizare din 2018, a întrebat acum trei luni ce este cu ea şi nu a primit niciun răspuns până acum.

„Consumatorul este mult prea insignifiant pentru corporaţia respectivă pentru a fi luat în seamă. Doar atunci când acţionezi energic cu plângeri în justiţie şi la ANPC te bagă în seamă. Acţionaţi şi s-ar putea să aveţi o şansă să rezolvaţi problema, nu aşteptaţi ca statul să vă rezolve problema”, a arătat reprezentantul asociaţiei privind protecţia consumatorilor.

ANRE: consumatorii să se adreseze întâi furnizorilor

Și Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) vine cu sfaturi pentru noi, spunându-ne că dacă avem nelămuriri în legătură cu facturile, să ne adresă, în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu suntem mulţumiţi de răspuns, să depunem plângeri la ANRE, la alte instituţii şi chiar în justiţie, se arată într-un comunicat al ANRE.

Autoritatea recomandă clienţilor să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale; să solicite citirea lunară a contorului; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condiţiilor contractuale, în special modificarea preţurilor/tarifelor.

Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată.

La ce număr putem suna la ANRE pentru a depune plângeri

„Precizăm că, în cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client în termen de cinci zile de la data emiterii facturii de regularizare. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare”, se mai arată în comunicatul reglementatorului din energie.

Consumatorii pot apela call-centerul ANRE la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în reţeaua Orange, apelabil din toate reţelele) şi la numărul 0219782 (telefon cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele).

De asemenea, consumatorii pot depune petiţii pentru aspecte care ţin de încălcarea cadrului de reglementare şi a legislaţiei primare incidente, prin intermediul rubricii Petiţii pe pagina web a ANRE.

ANRE a continuat acţiunile de control la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale pentru a verifica următoarele aspecte: respectarea obligaţiei privind emiterea de facturi care să cuprindă informaţii corecte, transparente, clare şi complete referitoare la plafonarea preţului final al energiei electrice şi al gazelor naturale precum şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei; respectarea obligaţiei de transmitere, în termenul legal, a răspunsului la reclamaţiile consumatorilor referitoare la facturi şi plata compensaţiilor aferente în cazul depăşirii termenului; respectarea obligaţiei de emitere a facturii cu decontul final de lichidare în cazul schimbării furnizorului şi transmiterea acesteia clientului final în termenul legal;

Cine sunt furnizorii verificați

Furnizorii de energie electrică verificaţi sunt Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Hidroelectrica, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, CEZ Vânzare, Tinmar Energy.

Furnizorii de gaze naturale verificaţi sunt Engie România, E.ON Energie România, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Premier Energy, Energia Gas & Power, Gaz Vest.