Un bărbat a încercat să răpească aceeași fetiță de două ori într-o săptămână

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, a încercat să răpească o fetiţă de două ori într-o săptămână, după ce la prima tentativă, micuța a fost salvată de o femeie.

Bărbatul a încercat să o răpească pe fetiţa de 12 ani, pentru prima dată, în urmă cu o săptămână, atunci când a intrat în vorbă cu aceasta şi a rugat-o să îl însoţească la un magazin pentru a cumpăra o pâine. Pe drum, bărbatul s-a prefăcut că se simte rău şi s-a aşezat pe o bancă, acolo unde a încercat să o sărute şi să o atingă pe fetiţă.

Din fericire, o femeie care trecea prin zonă a observat gesturile bărbatului şi a salvat-o pe copilă.

Totuşi, nimeni nu a depus plângere împotriva bărbatului, astfel că, ieri, pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, bărbatul s-a întors în centrul oraşului şi a găsit-o pe aceeaşi fetiţă.

Fetița l-a recunoscut imediat ca fiind bărbatul care a încercat să o acosteze în urmă cu o săptămână și l-a evitat, după care a apelat Jandarmeria și a solicitat sprijinul. Pe baza indicațiilor primite de la fetiță, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 64 ani, domiciliat în județul Mehedinți.

La fața locului a fost chemată și mama copilei, care a mulțumit jandarmilor pentru operativitatea cu care au răspunsul apelului fetiței ei.

Copila a declarat jandarmilor că același bărbat a încercat să o acosteze în data de 23 mai, sub pretextul că dorește să îl însoțească la un magazin să cumpere o pâine, însă, pe drum, bărbatul a spus că i s-a făcut rău și dorește să se așeze pe o bancă.

Bărbatul a fost condus de către jandarmi la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-o informare a Jandarmeriei Mehedinţi, potrivit Antena3.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...
Temperaturi de vară în acest weekend

Temperaturi de vară în acest weekend. Elena Mateescu, director ANM: ”Valori...

De la vreme rece, direct la temperaturi de vară! Weekend-ul acesta vom avea parte de o vreme frumoasă în zonele de sud, sud-est și...