Un bărbat cu probleme psihice a furat o ambulanță

Este tânăr și cu probleme psihice. Are în permanență o stare de confuzie pe care nici medicamentele nu i-o înlătură în totalitate. Și, pe acest fond, duminică dimineața, în jur de 4.30, bărbatul a furat o ambulanță de la un spital din Lombardia, Italia, unde era internat la psihiatrie, pentru problemele de care suferă.

Cum nu știa să conducă mașina, pentru că nici nu avea permis, tânărul a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit, la scurtă vreme de la furt, cu vehiculul de o stâncă. S-a ales și cu alte probleme în afara celor pe care, deja, le avea. Mai ales cu fracturi s-a căpătuit.

A fost salvat prompt și a fost adus înapoi la spitalul de unde furase ambulanța. E în stare gravă, dar stabilă, ceea ce înseamnă că viața nu-i e pusă în pericol. Polițiștii și carabinierii investighează cazul, evaluează poziția tânărului, dorind să înțeleagă dacă să ia măsuri – și care să fie ele – pentru cele întâmplate duminică dimineață.

Nu se știe de ce tânărul a furat ambulanța, gest care i-a pus și lui, dar și altora, viața în pericol. Nici cum a reușit să fugă neobservat din spital. Cert este că era confuz și împrăștiat, cum a fost de când i s-a făcut internarea. Dar poliția anchetează și personalul de pe ambulanță, care a lăsat cheile în contact și motorul pornit, de parcă invita doritorii la o plimbare.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...