Un copil de 7 ani din Botoșani a murit în spital, după ce s-a întors de la școală

Un băiat de șapte ani din localitatea Ibăneşti, județul Botoșani, a murit joi, la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici.

El a ajuns de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce i s-a făcut rău la școală.

Potrivit medicilor, copilul a ajuns în stare foarte gravă, decompensat, cu saturaţie 30. Acesta, spun părinții, ar fi fost răcit de 7 zile.

Părinții au fost anunțați de cadrele didactice cu privire la faptul că băiatul se simțea rău, apoi l-au dus cu mașina la Centrul de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Dorohoi. Copilul a intrat la scurt timp în stop cardio-respirator, scrie ziarul Știri de Botoșani.

Copilul a ajuns la Urgenţe cu o saturaţie a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac. A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, pentru sursa citată.

Medicii au testat copilul pentru Covid cu un test rapid, rezultatul fiind negativ, însă trupul micuţului a fost preluat de medicii legişti şi urmează a fi făcută o autopsie.

În cauză a fost deschisă o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Urmează să stabilim cu exactitate care sunt împrejurările în care a survenit decesul”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...