Un copil de trei ani a decedat în drum spre spital, într-o ambulanță fără medic

Publicat: 18 feb. 2021, 12:54, de Laura Macovei, în ACTUALITATE
Un copil de trei ani a decedat în drum spre spital, într-o ambulanță fără medic

Un copil de trei ani și jumătate din Botoșani a murit noaptea trecută, după ce și-ar fi pierdut cunoștiința. Salvarea care îl transporta pe băiat nu avea niciun medic, iar acesta a murit în drum spre spital.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi în județul Botoșani. Băiatul de trei ani și jumătate și-a pierdut cunoștiința, iar părinții acestuia au sunat imediat la 112. Deoarece băiatul avea încă puls, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță au decis să trimită un echipaj doar cu asistent medical.

„Apelul de urgență a fost la ora 23.26. În trei minute a fost trimisă în misiune. Părinții au confirmat că avea puls copilul, au fost trei convorbiri între dispecerat și tatăl copilului. Părinții au spus că vin în întâmpinarea ambulanței, noi nu solicităm așa ceva. Localitatea se află la 50 de kilometri distanță, s-au întâlnit la Cerbu. Copilul era fără activitate cardiacă, el a fost preluat în stop cardio-respirator. A fost chemat al doilea echipaj, cu medic. După ce a ajuns, a continuat resuscitarea”, a declarat Nicușor Curteanu, reprezentantul SAJ Botoșani.

Cei de la Serviciul de Ambulanță susțin că pe tură nu sunt decât două echipaje cu medic și că nu pot trimite preventiv una cu personal specializat, ci doar în situații urgente.

În acest caz va fi deschisă o anchetă.