Un gălățean de 24 de ani a salvat crucea din apele înghețate ale Dunării în memoria tatălui său

Publicat: 06 ian. 2023, 19:30, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Un gălățean de 24 de ani a salvat crucea din apele înghețate ale Dunării în memoria tatălui său

Ca în fiecare an, de „Bobotează”, după ce au participat la liturghiile oficiate în bisericile orașului, mii de gălățeni au venit pe Faleza Dunării pentru a participa la slujba Aghesmei celei Mari, oficiată de arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian și un sobor de preoți la altarul amenajat lângă zidurile Bisericii „Sfânta Precista”, biserica fortăreață construită în secolul XVII.

După oficierea slujbei, arhiepiscopul Dunării de Jos s-a adresat gălățenilor, îndemnându-i ca prin credință să treacă de provocările actuale și tot prin credință să fie mai devotați semenilor:

„Rugăciunea în lumina învăţăturii Mântuitorului ne eliberează persoana umană de pericolul egoismului atotprezent şi aducător de dezbinări între suflet şi trup, între fiu şi părintele lui, între soţ şi soţie, între tânăr şi vârstnic. Ce aduce Mântuitorul nou? Aduce deodată pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt de care nu se desparte niciodată. Nici Tatăl nu se desparte de Fiul şi Duhul Sfânt şi nici Duhul Sfânt nu se desparte nicio clipă de Fiul şi de Tatăl. Şi ne-a învăţat să conjugăm verbul la plural, să avem toţi oamenii în suflet, să avem inima încăpătoare pentru toţi, să fim cu toţii una”, a spus ÎPS Casian.

Robert a salvat crucea din apele înghețate în memoria tatălui său, care a murit în urmă cu doi ani

Apoi, ÎPS Casian s-a îndreptat spre malul Dunării pentru tradiționala salvare a crucii din apele Dunării. În acest an, pentru recuperarea crucii din ape se înscriseseră 7 gălățeni, dar numai patru au primit avizul medicilor și s-au aruncat în apele înghețate pentru a salva crucea din lemn aruncată de arhiepiscop.

Cel care a reuşit să prindă crucea a fost Robert Tioreanu, în vârstă de 24 de ani, care este marinar și a mărturisit că s-a aruncat în apele Dunării în memoria tatălui său.

„Este prima oară când sar. Am făcut-o pentru tatăl meu, care acum mă privește de sus, din ceruri. L-am pierdut în urmă cu doi ani”, a spus Robert.

Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat și i-a felicitat pe tinerii care s-au aruncat în apele înghețate pentru a recupera crucea.