Un lider PMP neagă fuziunea cu PNL: „Fals! Nu există un asemenea subiect pe agendă”

Publicat: 17 ian. 2022, 13:14, de Puterea.ro, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Un lider PMP neagă fuziunea cu PNL: „Fals! Nu există un asemenea subiect pe agendă”

Fostul lider al Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, neagă o posibilă fuziune cu PNL și consideră că partidul traversează o perioadă dificilă la un an de la parlamentare, când a luat aproape 5%.

„Câteva minciuni care circulă în aceste zile. PMP se pregătește să fuzioneze cu PNL. Fals! Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată a avut loc o întâlnire a domnului Președinte Diaconescu, la invitația liderului PNL și a doua întâlnire s-a desfășurat într-un format mai larg la care am participat și eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie. Tomac vrea să verse PMP în PNL. Fals! Eu am participat, împreună cu domnul Diaconescu, doar la o singura întâlnire ce a avut pe agenda această invitație a liberalilor, cea din 9 noiembrie. În afară de aceasta întrevede, eu nu am avut niciodată cu nimeni altcineva din conducerea PNL vreo discuție/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El neagă că a negociat pentru el o funcție la alegerile europarlamentare.

„Fals. Având în vedere că nu a mai existat o altă întâlnire decât cea din 9 noiembrie unde s-a discutat de principiu despre un proiect comun PNL-PMP, iar singura persoană care a solicitat ceva concret din partea liberalilor nu am fost eu. Niciodată nu am negociat funcții pentru mine în numele PMP, eu le-am obținut prin vot. Niciodată nu mi-am trădat sau mințit colegii, tocmai de aceea am reușit să construim un partid liber, curat și curajos. Nu a fost, însă, suficient, pentru că politica se face pe voturi, iar PMP în 2020 a pierdut de la alegerile locale pana la cele parlamentare peste 200 000 de voturi.

Astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă pentru că la un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare ca și-a pierdut spiritul de echipă care a existat în interiorul nostru și majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui nou congres pentru a ne redresa activitatea și a ne continua lupta politică”, concluzionează europarlamentarul.

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a respins, joi, informațiile apărute pe pagina de Facebook a formațiunii, potrivit căreia membrii conducerii au decis organizarea unui congres: „Deciziile de demitere și numire a altor persoane pe loc, cât și așa-zisul Congres anunțat pentru februarie sunt ilegale”.

O parte a conducerii PMP a decis să convoace congresul pentru alegerea unor noi lideri naționali. În partid sunt mai multe tabere care fie doresc să fuzioneze cu PNL, fie doresc să colaboreze cu liberalii.