Un mecanic a găsit droguri în maşina unui senator USR. Cazul, preluat de DIICOT
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/sigla-usr-ID305315_INQUAM_Photos_Codrin_Unici.jpg)
Senatorul USR Ciprian Rus a ajuns recent în centrul unui incident, după ce într-un service auto din România a fost descoperită o punguță suspectă conținând cristale, presupuse a fi droguri, ascunsă cu magneți în partea inferioară a mașinii sale.
Droguri la USR
Povestea a fost relatată inițial de lumeapolitica.ro și confirmată de parlamentarul Ciprian Rus pentru Gândul. Potrivit celor relatate, senatorul s-a prezentat la service pentru a verifica un zgomot suspect, provocat de o plăcuță de frână. În momentul în care mașina a fost ridicată pe elevator, un mecanic a remarcat un obiect atașat cu magneți, sugerând în glumă că ar putea fi un dispozitiv GPS instalat de cineva. Rus a examinat obiectul și a constatat că era înfășurat în folie neagră, fixat cu magneți foarte puternici, fiind ascuns într-un loc greu vizibil din exterior, în apropierea roții din spate.
Curios, senatorul a desfăcut ambalajul cu ajutorul unui cutter și a descoperit în interior o substanță cristalină, aparent droguri. Imediat după această descoperire, a sunat la 112 și a anunțat prezența unor substanțe suspecte în mașina sa.
Poliția a intervenit, a ridicat probele și a întocmit un proces-verbal de constatare, după care a predat cazul procurorilor DIICOT pentru anchetă.
Ciprian Rus a declarat că nu are nicio idee despre cine ar fi putut plasa drogurile în autoturismul său, dar consideră că este vorba despre o situație extrem de gravă, care îl face să se teamă pentru siguranța familiei sale. El a precizat că nu dorește să lanseze ipoteze și că are încredere în ancheta desfășurată de DIICOT.
Senatorul afirmă că, până în acest moment, nu a primit nicio informație oficială privind natura substanței descoperite și nici despre stadiul investigației. Cu toate acestea, insistă că a acționat responsabil și legal, fiind cel care a anunțat autoritățile și a pus la dispoziție toate informațiile relevante.
„Eu sunt cel care am sunat la poliție, eu sunt cel care mă simt amenințat. Cantitatea era destul de mare, din punctul meu de vedere valorează suficient de mult încât să fie rost de glume“, a spus Rus.