Un medic a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui hotel din Cluj

Un medic în vârstă de 33 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al V-lea al unui hotel din Cluj-Napoca.

„Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, la data de 20 octombrie, în jurul orei 08.00, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei locaţii de cazare în regim hotelier, din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Arad, echipajele medicale prezente la faţa locului constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa.

 Trupul neînsufleţit al persoanei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei”, arată IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru documentarea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea în fapt şi în drept a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

recunoaștere facială

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi Rekognition

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din cauza riscurilor de discriminare, relatează AFP. Gigantul...

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...