Un nou medicament contra Alzheimer, care ar putea stopa evoluția bolii!

Cercetătorii de la University College din Londra speră ca un nou medicament, aflat în studiu, să stopeze acțiunea unei proteine implicate în leziunile cerebrale legate de maladia Alzheimer, transmite The Mirror.

Noul medicament ar reduce la jumătate acumularea proteinei care provoacă aceste leziuni cerebrale ireversibile.

Cercetătorii britanici au analizat circa trei ani datele medicale aparținând unui număr de 46 de pacienți aflați în primele stadii ale bolii.

Datorită acestui medicament, numit BIIBO80, cercetătorii au observat la acești pacienți o reducere a proteinei ”tau” în sistemul nervos central, ”una dintre proteinele toxice care se acumulează în creierul persoanelor afectate de maladia Alzheimer”, a explicat profesorul Tara Spires-Jones, precizând că acest tratament este lipsit de riscuri. ”Nu a fost semnalat niciun efect secundar grav”, a spus acesta.

Dar specialiștii spun că sunt necesare teste mai extinse pentru a se stabili dacă acest tratament poate încetini sau chiar stopa simptomele maladiei Alzheimer.

”Vom avea nevoie de cercetări suplimentare pentru a înțelege în ce măsură medicamentul poate încetini evoluția simptomelor fizice ale bolii și pentru a evalua medicamentul pe grupe mai mari de persoane mai în vârstă”, a declarat dr. Catherine Mummery.

Medicul a reamintit că aceste rezultate reprezintă totuși un avans important. ”Acum, suntem capabili să țintim cu succes proteina tau”, subliniază dr. Catherine Mummery.

Boala Alzheimer este o afecțiune neurologică degenerativă, care se manifestă clinic prin pierderea funcțiilor cognitive și tulburări comportamentale.

Trebuie știut că două proteine, numite amiloid și tau, au fost detectate în creierul pacienților afectați de maladia Alzeimer. Cele două proteine sunt bănuite a fi la originea simptomelor majore ale demenței Alzheimer.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...

Află care este schimbarea Revolut pentru românii din Anglia!

Revolut, îndrăgita platformă de servicii financiare, a introdus o actualizare importantă destinată românilor rezidenți în Regatul Unit. Astfel, de la 28 martie 2024, aceștia vor...