Un nou plan de asasinare a lui Trump. Președintele SUA a ordonat bombardarea Iranului „cum nu s-a mai văzut vreodată”, dacă va fi asasinat
Iranul a pus la cale un nou plan de asasinare a președintelui Statelor Unite, potrivit informațiilor Israelului. Presa americană a scris că acest demers ar putea fi în realitate un efort al Benjamin Netanyahu de a-l convinge pe Donald Trump să continue să bombardeze Iranul.
În contextul amenințărilor la adresa siguranței sale, liderul american a plecat săptămâna aceasta din Turcia cu vechiul Air Force One până în Marea Britanie. De acolo a urcat la bordul noii aeronave prezidențiale pentru călătoria spre Washington.
Un nou plan de asasinare a președintelui Donald Trump
Israelul a confirmat săptămâna aceasta că iranienii au pus la cale un nou plan de asasinare a președintelui Donald Trump. Și serviciile secrete americane aveau date parţiale despre acest complot. Relatări în legătură cu acest complot au apărut în presa de peste ocean, iar Casa Albă nu le-a dezmințit.
Trump a vorbit despre aceste amenințări în urmă cu câteva zile, în timp ce se afla la Ankara, pentru a participa la summitul NATO:
Este o profesie foarte periculoasă. Nu, sunt numărul 1 pe lista celor vizaţi de Iran pentru a fi eliminaţi. Sunt oameni minunați. Eu sunt numărul 1.
Trump a făcut schimb de avioane
La insistențele Serviciului Secret, Donald Trump și delegația sa au plecat de la reuniunea din Turcia cu fostul avion prezidenţial, şi nu cu cel nou furnizat de Qatar, din cauza preocupărilor legate de securitate. Potrivit experților citați de publicația New York Times, noul Air Force One, o aeronavă Boeing, nu dispune de capacități de apărare antirachetă.
Președintele american a făcut schimb de avioane la o bază militară din Marea Britanie pentru zborul de revenire la Washington. Trump a explicat această transbordare fără a menționa temerile privind siguranța sa.
“Zboară spre Europa, la una dintre bazele mari, două sau trei dintre bazele mari, unde îl putem arăta oamenilor, și vom merge acasă prin metode normale. Dar îl avem și în Europa, la câteva baze, de fapt la una anume, dar va merge la câteva baze, astfel încât soldații să îl poată vedea, pentru că este cu adevărat magnific,“ a afirmat Donald Trump.
Ceremoniile de înmormântare a fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, s-au încheiat ieri la Teheran. Pe parcursul evenimentelor a apărut în public o pancartă pe care scria că se oferă o recompensă de 100 de milioane de dolari pentru uciderea lui Trump.
Dacă se întâmplă ceva, să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte
Preşedintele american a declarat vineri că a ordonat Pentagonului să bombardeze Iranul la niveluri nemaivăzute vreodată, în cazul în care el va fi asasinat în urma unui complot al Republicii Islamice, relatează agenţia EFE.
„Eu sunt de mult timp pe lista lor. Cu asta ne confruntăm”, a spus Trump într-un interviu acordat publicaţiei New York Post.
„Am lăsat instrucţiuni: dacă se întâmplă ceva, efectiv să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte”, a indicat preşedintele american.
El a răspuns astfel unor relatări din presă conform cărora Israelul ar fi avertizat SUA că Iranul ar pune la cale un plan pentru a-l asasina. Trump a susținut că nu a existat niciun astfel de avertisment din partea Israelului, dar a insistat că este conștient de faptul că este o ţintă a Iranului, ţară a cărei conducere politică şi militară a fost decimată în bombardamentele americano-israeliene lansate la sfârșitul lunii februarie.