Un nou proiect de lege vizează eliminarea tuturor pensiilor speciale. PSD: „sunt privilegii imorale și nejustificate”

În contextul deciziei de joi a Curții Constituționale, ce a declarat neconstituțională prevederea legală ce elimina pensiile speciale ale parlamentarilor, USR a depus un nou proiect de lege pentru desființarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv ale senatorilor și deputaților. Cel puțin la nivel declarativ, inițiativa are și susținerea social-democraților în vreme ce liberalii susțin că e necesară doar respectarea principiului contributivității.

„Decizia de ieri a Curții Constituționale se bazează pe un neadevăr, cum că legea ar fi fost adoptată în 2021 într-o singură zi, când, de fapt, a existat o diferență de 8 zile între depunere și adoptare. Redepunem astăzi propunerea legislativă de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor pentru ca, după adoptare, să vedem ce motive vor mai inventa unii judecători ai CCR, eventual foști parlamentari afectați personal de eliminarea acestor pensii speciale, pentru a declara legea neconstituțională. Suntem dispuși sa redepunem acest proiect de lege și altele referitoare la celelalte categorii de pensii speciale până se vor epuiza toate pretextele din lume”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Decizia adoptată joi de judecătorii CCR și motivarea acesteia nu au apărut încă în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că, în acest moment, Legea 7/2021 prin care au fost desființate pensiile speciale ale parlamentarilor este încă în vigoare.

Proiectul depus astăzi prevede desființarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabilește și că, de la data intrării ei în vigoare, încetează plata pensiilor speciale în plată.

Conform unui calcul avansat de USR, pensiile speciale ne costă anual circa 2 miliarde de euro. Dacă vor începe să se plătească și pensiile speciale pentru aleșii locali, suma va crește și mai mult.

Reacția PSD: „privilegii imorale și nejustificate”

Marcel Ciolacu anunță că susține eliminarea pensiilor speciale mai ales că nu beneficiază de ele și nici nu va beneficia, pentru că și-a dat de fiecare dată demisia înainte de a avea un mandat complet de parlamentar.

„Am fost întotdeauna împotriva acestor privilegii imorale și nejustificate. Am promovat ca președinte PSD mai multe legi de impozitare sau tăiere a pensiilor speciale. La fel voi face și de data aceasta.

Decizia CCR este obligatorie și vom ține cont de ea. Ne vom însuși observațiile și vom veni urgent cu un nou proiect de lege. Iar politicienii de 30 de ani care își rup cămașa în lupta cu ”specialele”, dar în privat își freacă mâinile să le pice încă o “specială” sau colecționarii de speciale de la Bruxelles vor fi din nou dezamăgiți. Pensiile speciale trebuie să dispară definitiv!”, a transmis și liderul PSD.

Reacția liberalilor

Liberalii susțin că nu este necesară o nouă lege de desființare a pensiilor speciale pentru parlamentari. „Poziția Partidului Național Liberal este fermă: susținem revenirea pensiilor la principiul contributivității! Pensiile speciale pentru parlamentari nu sunt reinstituite, pentru că decizia CCR nu repune în vigoare textul abrogat prin legea declarată neconstituțională. Este necesară procedura de reexaminare a legii prin Parlament, legea trebuie pusă în acord cu decizia CCR. PNL consideră că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege și să aibă parte de beneficii acordate preferențial. Amintim că în februarie 2021, PNL a votat desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari”, a transmis și biroul de presă al PNL, pe acest subiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...