Un nou tratament contra unei infecții pulmonare grave la bebeluși

Publicat: 19 iul. 2023, 17:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Un nou tratament contra unei infecții pulmonare grave la bebeluși

Pentru mulți părinți reprezintă o mare speranță anunțul recent al Agenției Americane a Medicamentului (FDA), care a dat aviz favorabil pentru comercializarea unui nou tratament preventiv contra bronșiolitei.

Medicmentul, numit Beyfortus, este destinat nou-născuților și a fost produs cu companiile Sanofi și AstraZeneca. Anticorp monoclonar, tratamentul vizează protecția bebelușilor de virusul respirator sincițial (VRS), responsabil de această boală, care afectează în principal copiii sub doi ani.

Beyfortus este destinat prevenirii bolii grave a căilor respiratorii inferioare (pulmonare) cauzate de virusul respirator sincițial (VRS) la nou-născuți și la copii în primul lor sezon de VRS anunță European Medicine Agency.

Rezultatele clinice au demonstrat că o singură doză de Beyfortus are o eficacitate ridicată, constantă și durabilă contra infecțiilor bronșiolitice cu virusul respirator sincițial pentru o perioadă de cinci luni, în sezonul viral al bronșiolitei.

Medicamentul se poate obține numai pe bază de prescripție medicală și se administrează sub formă de injecție unică în mușchiul coapsei. Se administrează o dată înainte de începerea sezonului VRS sau la naștere pentru sugarii născuți în timpul sezonului VRS.

În Uniunea Europeană

În prezentarea generală a medicamentului, European Medicine Agency subliniază că beneficiile acestuia sunt superioare riscurilor.

”S-a demonstrat că Beyfortus este eficace în prevenirea bolii pulmonare induse de VRS care necesită asistență medicală. În ceea ce privește siguranța, efectele sale secundare sunt considerate gestionabile terapeutic și corespund cu ce se poate aștepta de la această clasă de medicamente. Agenția Europeană pentru Medicamente a hotărât că beneficiile Beyfortus sunt mai mari decât riscurile asociate și acest medicament poate fi autorizat pentru utilizare în Uniunea Europeană”.