Un pas important pentru construcția unei secțiuni din Autostrada Unirii

Publicat: 10 aug. 2023, 17:30, de Cristian Matache, în ESENȚIAL , ? cititori
Un pas important pentru construcția unei secțiuni din Autostrada Unirii

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a dat informații de ultimă oră despre stadiul proiectului de construcție al Autostrăzii Unirii – A8.

”Am avut astăzi o ședința de lucru în care am discutat despre finalizarea și predarea către #CNAIR a Studiului de Fezabilitate pentru #Autostrada#TârguMureș#TârguNeamț, secțiunea Miercurea Nirajului – Leghin.

Prestatorul (INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A) și-a asumat că va înainta rapid toată documentația astfel încât până la sfârșitul lunii august ea sa fie avizată de Consiliului Tehnico- Economic al CNAIR.

După parcurgerea tuturor etapelor de avizare a indicatorilor tehnico-economici, CNAIR va promova următoarele etape necesare realizării acestui obiectiv”, a spus Pistol.

Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț (211,1 km), parte a A8, este împărțită în 3 secțiuni, astfel:

– Secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km): finanțare PNRR,

– Secțiunea Miercurea Nirajului – Leghin (156,8 km): finanțare PT,

– Secțiunea Leghin – Târgu Neamț (29,9 km): finanțare PNRR.

Ofertele depuse pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a secțiunii Târgu Mureș – Miercurea Nirajului sunt în evaluare și estimăm că în prima parte a lunii septembrie vom desemna câștigătorul.

Pentru secțiunea Leghin – Târgu Neamț, Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. a fost desemnată câștigătoare (19 iulie 2023), dar rezulultatul a fost contestat.

La ora actuală se așteaptă ca CNSC să dea o decizie în ceea ce privește acest important proiect finanțat prin PNRR.

”Pentru secțiunea de autostradă Târgu Neamț- Iași – Ungheni (93 km), vreau ca Studiul de Fezabilitate să fie finalizat anul acesta (inclusiv cu obținerea Acordului de Mediu), așa cum și-a asumat prestatorul”, a spus Pistol.

Autostrada Unirii va avea o lungime de peste 304 km (de la Târgu Mureș la Ungheni) și va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare și execuție a fost deja lansată licitația.