Un pasager a supraviețuit în urma prăbușirii care a ucis 240 de persoane
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/REUTERS-Amit-Dave.webp)
Un accident aviatic de proporții a avut loc în orașul Ahmedabad din India, după ce un avion al companiei Air India s-a prăbușit la scurt timp de la decolare. Dintre cele peste 240 de persoane aflate la bord, un singur pasager a supraviețuit, conform informațiilor furnizate de autoritățile locale citate de Al Jazeera.
Un bărbat a supraviețuit tragediei
Vishwashkumar Ramesh a reușit să supraviețuiască în mod miraculor. Potrivit doctorului Dhaval Gameti, pacientul a ajuns la Spitalul Civil din Ahmedabad cu multiple leziuni, dar este în afara oricărui pericol. Bărbatul, cu cetățenie britanică, a declarat că totul s-a petrecut la aproximativ 30 de secunde după decolare, când s-a auzit un zgomot puternic iar aeronava pur și simplu s-a prăbușit.
“Totul s-a întâmplat foarte repede”, a declarat acesta, încă în șoc.
Aparatul de zbor a căzut peste clădirea unui colegiu medical, în care se aflau mai mulți studenți. Cinci dintre aceștia și-au pierdut viața, iar câteva zeci au fost răniți. Majoritatea victimelor din avion au fost carbonizate, ceea ce îngreunează identificarea acestora.
Un accident fără precedent pentru acest model de avion
Avionul era un Boeing 787 Dreamliner și zbura pe ruta Ahmedabad – Londra, având ca destinație finală aeroportul Gatwick. La bord se aflau 169 de cetățeni indieni, 53 britanici, un canadian și șapte portughezi. Aeronava a decolat la ora 13:38, iar tragedia s-a produs imediat după ridicarea de la sol.
Compania Air India a anunțat că va oferi sprijin financiar familiilor victimelor, în timp ce Boeing a transmis condoleanțe și a precizat că va sprijini investigația oficială condusă de autoritățile indiene. Potrivit primelor analize există suspiciuni că flapsurile nu erau în poziția corespunzătoare însă se vor efectua mai multe verificări.
Boeing 787 Dreamliner este un model modern, utilizat în mod frecvent pentru zboruri internaționale. Este primul incident major în care o astfel de aeronavă este complet distrusă. Potrivit experților, o eroare în configurarea aripilor ar fi putut afecta capacitatea avionului de a genera suficientă portanță la decolare.
Experții au declarat că este una dintre cele mai grave catastrofe aeriene din ultimele decenii.