Un personaj LEGENDAR al TV și radio va face “Viața Satului” în altă parte…

Publicat: 16 iul. 2020, 17:12, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Un personaj LEGENDAR al TV și radio va face “Viața Satului” în altă parte…

Gheorghe Verman, o legendă a Radio România, a plecat dintre noi. Verman este fondatorul rețelei Departamentului Studiourilor Teritoriale și Locale din Radio România și a postului Antena Satelor. De-a lungul vremii a realizat nenumărate emisiuni radio tv care au rămas în memoria ascultătorilor și în Fonoteca de Aur a Radioului și a Televiziunii. De asemenea este foarte cunoscut pentru celebra emisiune “Viața Satului”, pe care mulți dintre dumneavoastră și-o aduc aminte, cu siguranță.

Fostul director general adjunct al Radioului, Gheorghe Verman, avea 78 de ani. A fost cunoscut pentru emisiunea „Iarba verde de acasă”, atât de urmărită nu doar de radioascultătorii din mediul rural, ci şi de cei din întreaga ţară, dar şi pentru emisiunea „Viaţa Satului” pe care a condus-o la TVR timp de peste 20 de ani. Gheorghe Verman s-a născut la 10 martie 1942 la Constanţa. Între anii 1960-1965, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Limba şi Literatura Română de la Universitatea Bucureşti.

În perioada 1962-1964, a realizat studii la Universitatea “Maxim Gorki” din Moscova. Între anii 1966-1968, a fost profesor în cadrul studiilor speciale organizate de Ministerul Afacerilor Externe. Începând cu anul 1969 lucrează la Radioteleviziunea Română, afirmându-se ca realizator de emisiuni şi ca manager. Domeniul predilect l-au constituit emisiunile economice, cu accent pe cele destinate agriculturii, potrivit București FM. Emisiunea dedicată satului şi locuitorilor săi de la Televiziunea Română s-a numit „Emisiune pentru sate”, „Transmitem pentru sate”, iar în 1969, Gheorghe Verman a propus titlul „Viaţa Satului”, pentru ca în următorii 32 de ani, tot ce aparţinea zonelor rurale din ţară să facă subiectul anchetelor emisiunii.

Viața Satului avea o oră şi 45 de minute

Emisiunea avea o oră şi 45 de minute în care erau prezentate tot felul de anchete menite să pună ordine în această parte de ţară. În anul 1991, Gheorghe Verman proiectează şi organizează postul de radio Antena Satelor, iar la 25 decembrie 1991, de pe scaunul de prezentator al postului rostea replica inaugurală „Bun găsit, aici radio Antena satelor!“.

Noul post de radio avea acoperire regională, pentru partea de sud a ţării, cu 5 ore de emisie pe zi şi recepţie în București, Argeș și Dâmbovița. Din 1992, este şef al Departamentului de Actualităţi Radio şi director general adjunct. Din anul 1995, este şef al Departamentului Studiourilor Teritoriale şi Locale, pe care l-a înfiinţat, director general adjunct al SRR, şef al Departamentului posturi naţionale, iar din 2002, este a redevenit şef al Departamentului Studiourilor Teritoriale şi Locale. Începând cu luna decembrie 2002, este Director general adjunct al S.R.R, şef al Departamentului Producţie Teritorială.

Autor al unor cărţi consacrate civilizaţiei rurale şi spiritualităţii naţionale

După anul 2000, Gheorghe Verman s-a manifestat şi ca autor al unor cărţi consacrate civilizaţiei rurale şi spiritualităţii naţionale. În anul 2001, la Editura Gramar i-a apărut „Poartă la sfinţenie” (urmată, un an mai târziu de ediţia în limba engleză, „Gate to Sanctity”), şi „Iarba verde de acasă”, volum care a reunite materiale găzduite iniţial de rubrica sa populară din emisiunea duminicală pe care a dedicate-o, la Radio România Actualităţi, vieţii satului românesc.

În anul 2002, Editura Mirton din Timişoara publică volumul său „Reîntâlniri pe uliţa mare”, dedicate tot lumii satului românesc, pe care Gheorghe Verman l-a fixat drept reper esenţial al existenţei sale jurnalistice. Un remarcabil studiu managerial despre „Radioul public regional” (coordonat de el şi editat în anul 2002 de Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu) a fost dedicat profesioniştilor din reţeaua radiourilor teritoriale şi, spre studiu, studenţilor la facultăţile de jurnalism şi comunicare preocupaţi de fenomenul descentralizării informaţiei.

În anul 2004, Editura „Casa Radio“ i-a tipărit volumul „Tărâmul îngerilor”, în care, pe lângă tablete radiofonice sunt incluse interviuri ample cu personalităţi care îşi exprimă opiniile despre satul românesc.

A fost distins cu ordine şi medalii care au exprimat aprecierea cu care a fost înconjurat. Verman a rămas un cunoscut şi preţuit om de radio, graţie miilor de emisiuni realizate cu un ataşament remarcabil faţă de satul românesc de azi, aflat, din păcate, într-o prelungită situaţie de criză identitară.