Un primar vrea să închidă școlile și grădinițele după ce nu a primit niciun leu din fondul de rezervă al Guvernului

Primarul comunei Păuşeşti (Vâlcea), Cătălin Avan, a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că va propune Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă închiderea şcolilor şi grădiniţelor din localitate pe motiv că nu mai are fonduri pentru asigurarea funcţionării acestora în condiţii de siguranţă.

Edilul susţine că nu va mai plăti nici indemnizaţiile însoţitorilor şi asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi, fiind nemulţumit că localitatea pe care o conduce nu a primit niciun leu din partea Guvernului la ultima alocare de fonduri pentru administraţiile publice locale din Fondul de rezervă.

Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern adoptată (miercuri, n.r.) de Guvernul format din PNL şi UDMR, condus de un premier vâlcean numit Florin Cîţu, prin care au fost alocate diverse sume cuprinse între 5.000-700.000 lei primăriilor din judeţul Vâlcea şi ţinând cont că cinci primării conduse de primari ai Partidului Ecologist Român, printre care şi Primăria Păuşeşti, au primit zero lei, am hotărât convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Păuşeşti, unde voi propune, datorită resurselor financiare limitate, următoarele: închiderea şcolilor şi grădiniţelor din localitate (deoarece nu mai putem asigura măştile, dezinfectanţii pentru clădirile publice şi mijloacele de transport elevi, carburantul pentru acestea, decontarea navetei pentru cadrele didactice, inspecţia periodică a autovehiculelor şi cazanelor de încălzire etc); sistarea plăţii indemnizaţiilor de însoţitor şi a asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi; notificarea DSP că nu mai putem desfăşura activităţile de combatere a epidemiei SARS-CoV-2 care ne revin, deoarece nu mai putem achiziţiona echipamentele necesare. Comuna Păuşeşti nu este şi nu va fi bătaia de joc a unor decidenţi politici submediocri, care neputând face mai nimic de câţiva ani buni pentru acest judeţ frumos, îşi arată când pot aroganţa şi dispreţul faţă de cetăţenii acestuia„, a precizat primarul comunei Păuşeşti, conform Agerpres.

Guvernul a alocat, prin Hotărârea de miercuri, 6 octombrie, circa 27,6 milioane de lei Consiliului Judeţean şi primăriilor din Vâlcea, pentru echilibrarea bugetelor locale. Cinci din cele 89 de localităţi din judeţ nu au primit însă niciun leu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...