Un timbru comemorativ ”Eugen Ionesco”, lansat de Serviciul de Filatelie al

Un timbru comemorativ, menit a omagia memoria scriitorului şi dramaturgului de origine română Eugen Ionesco, a fost lansat de Serviciul de Filatelie al Poștei din Franța.

Evenimentul marcheză împlinirea a 30 de ani de la moarte scriitorului român (28 martie 1994, la Paris), înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

Timbru, în ediție limitată

Timbrele sunt editate în ediţie limitată, de 600.000 de exemplare, și au imprimat portretul scriitorului. Ele au fost puse deja în vânzare la Paris.

Eugen Ionescu s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la București, unde și-a dat licența în limba și literatura franceză.

A debutat ca poet în anul 1928, în revista ”Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, ”Nu!”, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii. În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa ”Cântăreața cheală”, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat ”Lecția”, ”Scaunele” și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez, alături de Samuel Beckett.

În 1970, Eugen Ionescu a fost ales membru al Academiei Franceze, devenind primul scriitor de origine română onorat cu această recunoaştere a elitelor culturale şi ştiinţifice ale Franţei.

”O glorie mondială”

Criticul literar Vladimir Streinu l-a definit magistral pe Eugen Ionescu: ”şi-a construit, în teatrul contemporan, o glorie mondială’.

Iar Monica Lovinescu îl vedea pe dramaturgul neobosit în ”a nu fi recunoscut de destin”: ”Sub aparenţele comicului, Eugen Ionescu a fost totdeauna un autor tragic. Dar prin burlesc, el se ferea de anumite lacrimi, se apropia pieziş de întrebările esenţiale, umplea vidul existenţei cu scaunele deriziunii, dădea ocol morţii, pitindu-se, să n-o vadă, şi se costuma în măscărici spre a nu fi recunoscut de destin. Iată însă că de la ”Rinocerii” încoace măştile încep să cadă: Eugen Ionescu îşi transformă acum obsesiile în personagii”.