Una, alta, mai multe, de la mare, de la mări…

Hey, prietene cititor! Care ești pe-aci? Mă aude cineva? Povestim și noi câte ceva? E picior de cititor pe aici? Ai venit din vacanță? Te-ai adunat de pe drumuri? Ți-ai tras sufletul? Ori acum urmează să pleci? Sau, poate, din diferite motive, anul ăsta nu pleci nicăieri?

De-o fi una, de-o fi alta dintre posibilitățile văzute de mine, acum, la ceas de seară, eu, abia ajunsă acasă de prin preumblări, te salut, prietene cititor, oriunde și oricum ai fi. Hai că încep eu cu povestitul. Printre drumuri la țară, să hrănim orătăniile și să udăm grădina și livada, printre drumuri la oraș, pentru treburi, nu-i așa, citadine, printre alte drumuri, de tot felul, am bătut, și mă bucur mult de chestiunea asta, și destule țărmuri de mare.

Pentru că, recunosc, iubesc mult marea și de destulă vreme nu am mai urcat munții, cu rucsacul în spate, preferând bălăceala, și soarele, și apa, și nisipul. Mereu îi zic omului de lângă mine să aducem marea la noi în grădină. Și el nu mă refuză, îmi promite că o băgăm în mașină și fugim cu ea. Dar, bag de seamă acum, mă cam duce cu zăhărelul…

Așa că, ne ducem noi mereu la ea, la mare, oricare ar fi ea, ca să-i suplinim, astfel, lipsa din grădină. Am văzut în vara asta țărmuri pustii ori îmbibate de lume. Plaje cu nisip scorțos, pietros, fin. Mare liniștită ori teribil de-nvolburată. Trupuri mirifice, clădite sculptural, dar și din cele fleșcăite – nu, că nu sunt neam cu Buhnici… de pe care părea gata să se deșire pielea.

Costume de baie fițoase, cu eticheta la vedere, dar și din cele scămoșate de atâta purtat. Bărbați epilați cu temeinicie și femei păroase, nerușinate de… podoaba lor. Mame refugiate pe nisip, care uitaseră de copii, aceștia intrând doar în grija și raza de acțiune a taților. Dar și un tată pe care, cum ar veni, nici la bască nu-l durea.

Nevasta, cu burta la gură, cu alt plod de vreo doi, trei ani în brațe, cu încă vreo două sacoșe, mergea spășită în urma marțafoiului, care se dusese țintă să caute un loc bun pe plajă. Soacre care dirijau cu mână forte familia fiului, adică noră, nepoți, în afară de tăntălăul de bărbat; acum intră copiii în apă, acum nu…

Dar și din cele fără autoritate în fața fiului și a nevestei acestuia. Oameni care înfulecau de zor, dar și din cei, cele, mai precis, anorexice. Bețivi și drogați, însă și din cei habotnici, care erau cu cartea de rugăciuni pe șezlong și băteau cruci mari și multe, întru iertarea păcatelor. O familie cu trei rânduri de gemeni, toți băieți, adică șase copii aveau părinții. Prostituate venite la mare cu unii și în căutare de alții.

Evident, bărbați potentați și, poate, potenți. Babalâci cu fetișcane cărora abia de încep să li se ițească nurii prin rochițele străvezii. Dar și o doamnă trecută bine de a doua tinerețe, care se săruta pe malul mării cu un băiețel imperb, despre care am fost convinsă că abia ce-a terminat clasa a X-a.

Și doi homosexuali, care se țineau în brațe pe un prosop cât o batistă de damă. Am văzut și cretini care scuipau semințe și le îngropau în nisip, cu nonșalanță. Și țoape venite la plajă în pantofi cu tocuri de 12. Chinezi înveșmântați în prosoape albe, care priveau marea cu ochi mici.

Rusoaice ghiorlance, în mâna cărora vodca părea apă plată. Nemțoaice despre care am ajuns la concluzia că nu se spală decât în mare. Arăboaice care înfruntau soarele, dintre văluri. Oh, și câte și mai câte. Cum lumea e mică, am întâlnit și vechi cunoștințe, Pămpălăul și Farfuza, cum le-a zis, la întâlnirea precedentă, cineva.

Ea stătea la masă, el se ducea și îi aducea pe farfurie câte puțin din tot ce era de mâncare, ca ea să aleagă. Și ea, răsfățata, nu voia nimic. Și Pămpălăul iar se ducea să mai ia ceva pentru degustat… Dar cea mai tare fază mi s-a părut, de departe, următoarea: ea, pe saltea, în apă. Priponită acolo încă de pe mal. Și el trăgând salteaua încolo și încoace, printre valuri. La un moment dat, câteva picături de apă, ce să vezi, ajung, ce-i drept, propulsate de el, în părul ei. O mulțime de invective, printre care dobitoc, imbecil, cretin, tâmpit, s-a revărsat din gura ei, mai înfuriată ca marea în furtună.

Eu știu așa: dacă fac gogoși, îmi pun șorț și bonetă și risc să sară ulei înfierbântat din tigaie pe mâinile mele. Dacă mă duc la nuntă, îmi pun rochie elegantă și pantofi așijderea și, de la dansat, poate mă dor picioarele. În grădină, musai, îmi iau, dacă e cazul, și e, cizme de cauciuc și mănuși și, oricât de atentă aș fi, tot mă pomenesc cu pământ pe sub unghii. Iar la mare, desigur, te uzi și ai nisip pe picioare.

Că de-aia ai venit la mare, mă gândesc. Eu, dacă nu mi se face părul mătură de la atâta apă sărată și nu mă spăl de două ori pe zi, pe cap, dacă nu mi se lipește nisipul pe tot corpul, dacă nu simt mângâierea valurilor, de sus până jos, degeaba am bătut drumul până la mare. Poate să fie șezlongul și încrustat cu pietre scumpe, și bătut cu diamante și poleit cu aur. Dacă nu-mi intră nisipul în piele, dacă nu iau valurile în piept, dacă nu sunt una cu marea, mai bine stau acasă.

Dar, dincolo de locuri și lucruri văzute și admirate, dincolo de atâtea tipologii umane, dincolo de râs ori de plâns, am văzut, cum ziceam, marea… Și m-am încărcat cu ea pentru toate momentele, de tot felul, care vor veni până o s-o văd iar. Nimic în lume, zic eu, nu se compară cu nemărginirea aceea vălurită, cu linia insesizabilă de la zenit, dintre mare și cer, cu luna plină care mușcă haotic din mare, cu… Până duminica viitoare aș putea să vorbesc despre mare, fără să obosesc, fără să dorm, fără să mănânc.

Dar știu că voi mai aveți și alte treburi de făcut, în loc să stați la taifas cu mine. Așa că, mă opresc acum și aici. Mai ales că, de la atâtea drumuri, sunt ruptă. Cad acum ca turcii la Rovine. Hai, să fiți cuminți și intrați de ne povestiți și voi câte ceva!