Una dintre aceste două femei va deveni Prima Doamnă a României. Să le cunoaștem mai bine

Publicat: 12 mai 2025, 22:17, de Alice Călin, în ALEGERI , ? cititori
Una dintre aceste două femei va deveni Prima Doamnă a României. Să le cunoaștem mai bine
Sursă foto: Colaj Puterea - Facebook / Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion alături de parteneri

Alegerile prezidențiale din 18 mai nu vor stabili doar cine va conduce România în următorii cinci ani, ci și cine va deveni noua prima doamnă a țării. Deși rolul nu are atribuții oficiale, partenera președintelui are o influență simbolică importantă, contribuind la imaginea publică a instituției prezidențiale. În acest an, candidatele la titlul de Prima Doamnă sunt două femei cu personalități și stiluri de viață la fel de diferite ca ale partenerilor. Să vedem, așadar, cine sunt Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion.

Ilinca Simion: vizibilă și implicată politic

Ilinca Simion, soția lui George Simion, este o prezență vizibilă și activă. A devenit cunoscută odată cu nunta fastuoasă din 2022, organizată în comuna Măciuca, unde au participat mii de invitați. Spre deosebire de Mirabela, Ilinca este obișnuită cu atenția camerelor și apare des alături de soțul ei în evenimente publice.

Are 27 de ani și este absolventă a Facultății de Drept de la Universitatea privată Titu Maiorescu. A făcut stagii de practică la Institutul Român pentru Drepturile Omului și la Instituția Avocatul Poporului. De curând, soțul său a declarat că lucrează ca profesoară, având un salariu de 3.700 de lei pe lună. Însă momentan este în concediu de îngrijire a copilului.

Potrivit lui George Simion, povestea lor de dragoste nu a început din prima clipă, ci s-a legat în timp, după ce aceasta a lucrat în campaniile sale electorale, începând din 2019.

Mirabela Grădinaru: discretă, dar prezentă

Deși trăiește de peste 20 de ani alături de Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru a preferat întotdeauna discreția. Cu toate acestea, în campania electorală din 2025, a ieșit din umbră și și-a exprimat public susținerea pentru partenerul său în repetate rânduri. Cei doi nu sunt căsătoriți, dar au o relație solidă și doi copii: Aheea și Antim. Contrar speculațiilor, ambii au fost botezați în religia Ortodoxă.

Originară din Vaslui, Mirabela s-a mutat în București pentru a studia Geografia, acolo unde l-a cunoscut pe Nicușor Dan. Au rămas împreună de atunci, locuind cu chirie într-un apartament modest, într-un cartier din Capitală. Potrivit lui Nicușor Dan, familia lor duce o viață simplă, fără excese, dar cu stabilitate.

În prezent, partenera lui Nicușor Dan ocupă postul de manager într-o companie auto de renume, nefiind implicată politic. Deși nu apare frecvent în spațiul public, Mirabela este cunoscută pentru discreția, echilibrul și devotamentul față de familia sa.

În trecut, România a mai avut prime doamne mai discrete sau mai active, dar fiecare a influențat, în felul său, percepția publică asupra funcției prezidențiale. Vom afla curând care dintre cele două femei va prelua acest rol și cum îl va duce mai departe.