Unde a dispărut profitul grupului OMV Petrom?

Publicat: 28 iul. 2023, 10:55, de Andreea Caraua, în Business , ? cititori
Unde a dispărut profitul grupului OMV Petrom?

OMV Petrom a înregistrat un declin semnificativ al profitului net în prima jumătate a acestui an, în scădere cu 80% până la 944 milioane de lei, comparativ cu rezultatul net de 4,646 miliarde de lei raportat în aceeași perioadă a anului trecut.

În al doilea trimestru al acestui an, OMV Petrom a raportat o pierdere de 537 milioane de lei, în contrast cu un profit net de 2,898 miliarde de lei în trimestrul II al anului precedent și 1,481 miliarde de lei în primul trimestru din 2023, conform datelor financiare remise vineri, 28 iulie, Bursei de Valori Bucureşti.

De asemenea, veniturile consolidate din vânzări în perioada ianuarie-iunie 2023 au însumat 17,864 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o scădere de 30% față de aceeași perioadă din 2022. Reducerea a fost influențată negativ de prețurile mai mici ale mărfurilor și de volumele mai mici ale vânzărilor de produse petroliere și energie electrică, compensându-se parțial de creșterea volumelor vânzărilor de gaze naturale.

Segmentul Rafinare și Marketing a reprezentat 66% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce segmentul Gaze și Energie a reprezentat 33%, iar vânzările din segmentul Explorare și Producție au constituit doar 0,2% (majoritatea fiind vânzări interne în cadrul Grupului, nu către terți).

Rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale în sumă de 3.709 milioane lei în 1-6/23, a fost mai mic comparativ cu valoarea de 5.901 milioane lei din 1-6/22, din cauza contribuţiei mai mici a tuturor segmentelor de business, în principal ca urmare a impactului negativ al reviziei generale a rafinăriei în segmentul Rafinare si Marketing, a scăderii preţurilor în segmentul Explorare şi Producţie, precum şi a marjelor mai mici la gaze naturale atât din tranzacţiile cu terţii, cât şi din tranzacţiile cu gaze naturale din producţia proprie în segmentul Gaze şi Energie. Rezultatul reflectă, de asemenea, impozite specifice segmentului Explorare şi Producţie mai mici, în principal ca urmare a preţurilor mai mici, precum şi scăderea achiziţiilor, în principal datorită volumelor şi preţurilor mai mici la gaze naturale, energie electrică şi ţiţei importat, parţial compensate de volume mai mari de produse petroliere achiziţionate de la terti”, se precizează în comunicatul companiei, potrivit ziare.com.

În același timp, capitalurile proprii ale companiei s-au redus la 39,114 miliarde de lei la 30 iunie 2023, comparativ cu 40,508 miliarde de lei la 31 decembrie 2022, în principal datorită distribuirii dividendelor de bază pentru anul financiar 2022, parțial contrabalansate de profitul net generat în prima jumătate a anului 2023. Pe de altă parte, datoriile totale la 30 iunie 2023 au crescut cu 1,551 miliarde de lei față de 31 decembrie 2022.

Compania a explicat că majorarea datoriilor pe termen lung a fost determinată în principal de revizuirea provizioanelor privind obligațiile de dezafectare și restaurare, ca urmare a scăderii ratei nete de actualizare.

În ceea ce privește datoriile curente, acestea au scăzut, în principal, datorită reducerii altor provizioane și obligații de dezafectare, datorii financiare reduse, în mare parte legate de instrumentele derivate, și impozite pe profit mai mici. În schimb, au existat creșteri ale altor datorii, în special legate de contribuția de solidaritate pe țițeiul rafinat pentru perioada analizată.

În prima jumătate a acestui an, OMV Petrom a investit 2,393 miliarde de lei, în creștere cu 72% față de aceeași perioadă a anului trecut, accentul fiind pus pe investițiile din segmentul Explorare și Producție, în valoare de 1,161 miliarde de lei. Investițiile în Rafinare și Marketing au fost de 1,146 miliarde de lei, comparativ cu 261 milioane de lei în S1 2022, iar cel în Gaze și Energie au totalizat 59 milioane de lei (față de 92 milioane în S1 2022).

La sfârșitul lunii iunie, Grupul OMV Petrom avea 7.700 de angajați, cu 2% mai puțin, față de iunie 2022.