Unde au descoperit polițiștii comercianți de flori care fură energie electrică

Publicat: 07 mart. 2023, 14:06, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Unde au descoperit polițiștii  comercianți de flori care fură energie electrică

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 au descoperit, împreună cu reprezentanții Enel, mai multe tarabe dintr-o piață din sectorul 5 racordate ilegal la reţeaua de energie electrică, în urma unor percheziţii desfășurate în zonă.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţia se desfăşoară la Piaţa de Flori, iar dosarul penal vizează modul în care Administraţia pieţelor a atribuit spaţiile de comercializare.    

„Poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Gărzii de Mediu, Direcţiei de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai unei societăţi de furnizare a energiei electrice vor efectua verificări la un număr de aproximativ 35 de agenţi economici, privind modul de autorizare şi funcţionare, acţiunea având drept scop probarea întregii activităţi infracţionale”, arată  DGPMB.

Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.