Unde se află Peștera Sfântului Andrei – Betleemul românilor (VIDEO)

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află Peștera Sfântului Andrei, supranumită și Betleemul românilor! Este cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României.

Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.
În anii 1930, cunoscutul teolog Ioan Dinu a amenajat Peştera unde a trăit Sfântul Andrei.

Unde se află Peștera Sfântului Andrei – Betleemul românilor

Plecând de la Cernavodă spre sud în direcția Ostrov, pe drumul care șerpuiește printre coline, aproape de cursul Dunării, ajungi după mai multe localități cu specific pescăresc în comuna Ion Corvin.

Un indicator, la ieșirea din sat, te îndrumă să mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge după 3-4 kilometri la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei„. La capătul drumului ce trece prin pădure se află mănăstirea cu cele trei biserici și corpul de chilii, situate într-un frumos cadru natural.

PS Chesarie Păunescu, episcopul Constantei, a sfinţit acest aşezământ în data de 23 iulie 1944. În perioada comunistă, acesta a fost desfiinţat, dar reactivat în anul 1990. Tot atunci a devenit schit, iar trei ani mai târziu a devenit mănăstire de călugări. În acest timp a fost construit al doilea corp de chilii pentru călugări şi gospodării anexe.

La 1 octombrie 1995, ÎPS Lucian, arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Construcţia bisericii mari, începută în anul 1998, a fost terminată în 2002. La această mănăstire se află moaştele Sfântului Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.

„Mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian

În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe ţărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin si unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea şi din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneşte de „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din urmă ascultând şi slujba săvârşita acolo. Există apoi câteva numiri de ape şi locuri ca „Pârâiaşul Sfantului Andrei”, „Apa Sfântului” sau „Peştera Sfântului Andrei”, scrie pr.prod.dr. Mircea Păcurariu pe site-ul crestinortodox.ro.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...