UNICEF: În peste 40 de țări bogate, un copil din cinci trăiește în sărăcie

Publicat: 07 dec. 2023, 11:00, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
UNICEF: În peste 40 de țări bogate, un copil din cinci trăiește în sărăcie
foto: Curierul Românesc

Peste 69 de milioane de copii trăiesc în sărăcie în peste 40 de țări dintre cele mai bogate, respectiv mai mult de un copil din cinci, potrivit UNICEF, care atenționează în special Regatul Unit sau Franța, transmite AFP.

Din 2012, cele mai evidente eșecuri au fost înregistrate în unele dintre cele mai bogate țări. De exemplu, în Marea Britanie :+19,6% dintre copiii săraci, respectiv jumătate de million de copii săraci în plus într-o țară în care rata sărăciei copiilor a depășit 20% în 20 de ani.  

La finalul anului 2021, peste 69 de milioane de copii trăiau în sărăcie în peste 40 de țări bogate.

Pentru majoritatea copiilor, aceasta înseamnă riscul de a crește cu lipsa unei alimentații nutritive, a hainelor necesare, a rechizitelor școlare sau a unui spațiu normal, a explicat Bo Viktor Nylund, din cadrul UNICEF Innocenti. El a mai adăugat la aceste riscuri și pe cel legat de afectarea ”sănătății fizice și mintale”.

Îngrijorător este că acest fenomen este vizibil în țările cele mai bogate ca Regatul Unit, Franța. În Statele Unite, mai mult de un copil din patru trăiesc într-o stare de sărăcie relativă.  

În schimb, situația copiilor s-a îmbunătățit cel mai mult în Polonia, Slovenia, Letonia și Lituania.

În Uniunea Europeană, un copil care are părinți de o naționalitate din afara UE are un risc de 2,4 ori mai mare de a fi sărac, comparativ cu un copil cu părinți europeni.

.