Unificarea datei pascale  nu e ”de netrecut”, spunea încă din 2007 Mitropolitul Bartolomeu

Publicat: 16 mai 2023, 08:15, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Unificarea datei pascale  nu e ”de netrecut”, spunea încă din 2007 Mitropolitul Bartolomeu

Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, preciza încă din aprilie 2007, într-o declarație prilejuită de Sărbătorile Pascale, că ”tema unificării datei nu reprezintă un obstacol de netrecut”, dar pentru aceasta este nevoie de ”timp și răbdare”.

”Doresc să informez opinia publică de la noi că tema unificării datei pascale se află pe agenda Consiliului Ecumenic al Bisericilor, că ea nu reprezintă un obstacol de netrecut, ca, prin urmare, se poate ajunge la un consens, dar că, asemenea tuturor problemelor de această natură, rezolvarea și punerea ei în practică cer timp și răbdare. Nu va fi suficientă o simplă hotărâre de la centru, fie ea și unanimă. E absolut necesar ca ea să fie omologată de către clerul și credincioșii tuturor Bisericilor. Să nu uităm că de-a lungul secolelor s-au creat tradiții adânc înrădăcinate în conștiința și practica populară și că alinierea lor la actualitate nu se face cu usurință. Noi, românii, avem exemplul din 1924 când reforma calendarului a fost hotărâtă de sus, fără o prealabilă pregătire a poporului, ceea ce a provocat rezistența stiliștilor din Moldova și constituirea lor într-o unitate disidentă care dăinuie și astăzi”, a fost mesajul de la acea dată, în urmă cu 16 ani, a Mitropolitului Clujului, citat de Monitorulcj.ro.

Discuția despre prăznuirea Paștelui de catolici și ortodocși la aceeași data  a fost lansată recent de fostul ministru de externe și ambasador la Vatican, Teodor Baconschi, și profesorul Adrian Papahagi. Ambii au declarat că se vor adresa Bisericii Ortodoxe Române pentru a solicita  celebrarea  Paștelui la aceeași dată de ortodocși, catolici și protestanți.