Unirea Slobozia rămâne cu noi: Superliga și circul nesfârșit. Fiți pe fază, vine Metaloglobus!

A venit vara, și odată cu ea – veștile „cutremurătoare” dintr-un fotbal românesc tot mai autoironic. În caz că dormea cineva sub un pom, anunțăm oficial: Unirea Slobozia rămâne și la anul în Superliga noastră, spre deliciul ironiei și al tribunei plictisite. Fotbalul mondial respiră ușurat: încă un sezon de bâlbe și pase la portar e asigurat.

La marginea măreției și a glumelor

Unirea Slobozia e exemplul perfect al fotbalului nostru de peluză: echipă cu ambiție de provincie, dar cu fotbal de uliță. La penalty-uri au dat tot ce-au avut mai bun – și a fost de ajuns. FC Voluntari a plecat acasă, iar Slobozia a reușit să rămână pe baricade, cu „Doamne-ajută!” și un noroc memorabil.

Superliga – un bal mascat cu fotbal de ocazie

Din 16 echipe, doar vreo 7-8 par să aibă chef de fotbal. Restul fac figură de fundal și mimează competiția. Mingea e ca un actor fără text, gazonul pare un șantier, dar nu-i nimic: gluma merge înainte. La Slobozia, orice meci e o scenetă: pase aiurea, alunecări de pomină și gafe la limita comediei. E clar: Superliga nu e un campionat, e un spectacol de bâlbe.

Ambiția provincială – acolo unde nimeni nu moare de rușine

Sigur, Slobozia n-o să joace niciodată finala Ligii Campionilor. Dar e aici și rezistă, cu un soi de îndârjire pe care n-ai cum s-o urăști. E fotbalul sincer: cu greșeli, cu oameni care joacă mai mult de dragul rudelor apropiate decât al performanței. Și, culmea, e mai amuzant așa, cu toată vulnerabilitatea și naivitatea lui.

De ce nu vrea FRF o Superligă „ca afară”?

Să fim serioși: dacă am avea un campionat ca-n Scoția – 10 echipe care joacă de patru ori pe sezon – s-ar termina cu combinațiile și cu șpăgile mascate în contracte „de protocol”. În fotbalul nostru provincial, dincolo de pasele la portar și de noroiul de la Slobozia, stau „băieții deștepți” cu sacouri scumpe. Cât timp sunt 16 echipe, e loc pentru toată lumea la masa cu ciolan de la bugetul LPF. Ăla cu transmisiunile sportive live, dacă ați uitat cumva.

Scoția versus România – lecții uitate

Scoția a ales, de mult, 10 echipe, tur-retur, tur-retur din nou. A ieșit un campionat intens, cu orgolii și stadioane pline. La noi, 16 echipe și zero interes pentru calitate. De ce? Pentru că la noi nu contează cine joacă fotbal, ci doar cine bagă banii în săculeț. Fotbalul e pretext, nu scop.

Mitul de mahala al fotbalului românesc

Toți știu: din 16 echipe, jumătate sunt doar niște păpuși de paie. Restul se agită să prindă un loc de conferință, un contract de la primărie sau un transfer dubios. Reforma? Doar pe hârtie. FRF se fălește cu „marea strategie” – dar de fapt, strategia e simplă: cât mai multe echipe, cât mai mulți bani, cât mai puțină rușine.

Reforma e o poveste de adormit copiii

La final, rămânem cu un fotbal provincial și cu amintirile glorioase ale unor meciuri de tot râsul. Slobozia rămâne – și e bine așa. Ne dă motiv de pamflete și de bancuri la bere. Dar când ne trezim din comă, poate ar fi bine să ne întrebăm: de ce nu merităm și noi un campionat normal?

Un circ național, nu un sport național

Adevărul e simplu: Superliga noastră e o scenetă de comedie. La Slobozia, la Voluntari sau la alte echipe de conjunctură, vedem aceeași piesă prost jucată. Dar până la urmă, e tot ce avem – și poate că, în mod bizar, e tot ce ne dorim. Pentru că, în România, fotbalul a uitat că e sport și a devenit, de multă vreme, doar o glumă la care râde cine mai are chef.

De ce nu adoptă FRF un model de campionat similar cu cel scoțian, cu 10 echipe care se întâlnesc de patru ori pe sezon?

Răspunsul pare să fie legat de interesele financiare și de influența anumitor cluburi.

1. Interesele financiare ale cluburilor și FRF

Reducerea numărului de echipe în Superliga ar însemna mai puține meciuri și, implicit, mai puține venituri din drepturile TV și sponsorizări. În prezent, 15 din cele 16 echipe din Superliga au ca sponsor o firmă de gambling, iar 13 dintre ele afișează aceste branduri pe fața tricourilor, evidențiind o dependență financiară semnificativă de industria jocurilor de noroc.

2. Lipsa garanțiilor financiare solide

Multe cluburi din Liga 1 au întâmpinat dificultăți financiare, unele intrând în faliment în plin campionat. Reducerea numărului de echipe și impunerea unor garanții financiare solide la începutul sezonului ar putea preveni astfel de situații. Totuși, implementarea unor astfel de măsuri ar exclude cluburile care nu pot îndeplini aceste cerințe, ceea ce nu este în interesul celor care beneficiază de pe urma actualului sistem.

3. Conservarea status quo-ului de către conducerea FRF

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, aflat în funcție din 2014, a indicat că intenționează să candideze pentru un al patrulea mandat în 2026. Menținerea actualului format al campionatului, cu un număr mare de echipe, poate fi văzută ca o strategie de a păstra sprijinul cluburilor și, implicit, poziția sa la conducerea FRF.

4. Modelul scoțian: un exemplu de urmat

Campionatul Scoției, cu 10 echipe care se întâlnesc de patru ori pe sezon, oferă un nivel ridicat de competitivitate și stabilitate financiară. Adoptarea unui model similar în România ar putea duce la o creștere a calității fotbalului și la o mai bună gestionare a resurselor. Totuși, acest lucru ar necesita o reformă profundă și voință politică din partea conducerii FRF și a cluburilor implicate.

În concluzie, menținerea unui campionat cu un număr mare de echipe pare să servească interesele financiare și politice ale anumitor cluburi și ale conducerii FRF. Adoptarea unui model mai eficient și competitiv, precum cel scoțian, ar necesita o schimbare de paradigmă și o asumare a responsabilității pentru viitorul fotbalului românesc.