Uniunea Europeană a aprobat al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Publicat: 25 feb. 2023, 09:45, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
Uniunea Europeană a aprobat al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
freepik.com

Pachetul include restricţii la export pentru bunurile cu dublă utilizare, precum şi măsuri împotriva entităţilor care susţin războiul, care răspândesc propaganda sau care livrează drone folosite de Rusia.

„UE rămâne solidară cu Ucraina şi cu poporul ucrainean. Vom continua să sprijinim Ucraina, atât timp cât va fi nevoie”, arată mesajul preşedinţiei suedeze.

Pachetul include restricţii la export pentru bunurile cu dublă utilizare, precum şi măsuri împotriva entităţilor care susţin războiul, care răspândesc propaganda sau care livrează drone folosite de Rusia.

Astfel, cu numai două ore înainte de miezul nopţii, statele membre ale UE au reuşit să ajungă în cele din urmă la consens după ce Polonia a avut obiecţii. Varşovia reproşa că restricţiile propuse pentru importurile de cauciuc rusesc în UE includeau atât de multe excepţii şi perioade de tranziţie atât de lungi, încât nu ar mai avea niciun efect în practică.

Citește și: Scandal uriaș: Ucraina sfidează Uniunea Europeană și adâncește canalul Bâstroe fără acordul României. EXCLUSIV

Alte ţări UE au fost nedumerite de faptul că Varşovia – unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei – periclita anunţarea unui acord din cauza unui singur element dintr-un pachet mai larg, iar blocul european risca să nu poată anunţa sancţiuni într-un moment simbolic, adică în ziua în care se împlinea un an de la invazia rusă. 

„Aceasta este o optică foarte proastă. Ceea ce ar fi trebuit să fie esenţial aici este un mesaj de solidaritate cu Ucraina în această zi specială”, a declarat un diplomat implicat în negocieri, citat de Reuters.

Reprezentanţii celor 27 de state membre UE negociau încă de la începutul săptămânii, după ce Comisia Europeană propusese măsurile preconizate săptămâna trecută.

UE spune că acest al zecealea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului a fost conceput pentru a îngreuna finanţarea războiului şi pentru a priva Rusia de echipamente tehnice şi piese de schimb pentru armele folosite împotriva Ucrainei. De asemenea, sunt sancţionate mai multe persoane, între care propagandişti ruşi, cei pe care Kievul îi consideră responsabili de deportarea copiilor ucraineni în Rusia şi cei implicaţi în producţia de drone iraniene folosite pe linia frontului. Mai multe bănci, inclusiv banca privată Alfa-Bank şi banca online Tinkoff, au fost excluse de la sistemul global SWIFT, toate aceste măsuri urmând să provoace pierderi de peste 10 miliarde de euro în comerţul dintre UE şi Rusia.

Acordul din UE pentru sancţiuni a venit după ce Marea Britanie, SUA şi Canada anunţaseră deja în cursul zilei pachete similare prin care Rusia este pedepsită pentru războiul declanşat în urmă cu un an. De asemenea, G7, grupul celor mai puternice economii democratice, a luat măsuri pentru extinderea sancţiunilor deja în vigoare.Grupul a anunţat că va lua măsuri fără precedent pentru a slăbi Rusia, promiţând măsuri împotriva exporturilor de diamante ruseşti. G7 a avertizat că ţările terţe care ajută Rusia să se sustragă sancţiunilor vor suferi „costuri severe”.