Uniunea Europeană, lovită pe la spate. Pactul de securitate dintre SUA, Marea Britanie și Australia, ținut secret

Uniunea Europeană nu a fost informată cu privire la pactul în domeniul securităţii AUKUS încheiat de Statele Unite, Australia şi Regatul Unit, în regiunea indo-pacifică. UE ”va analiza repercusiunile” acestuia, au anunţat joi, doi purtători de cuvânt europeni, preluați de AFP.

Uniunea Europeană nu a fost informată cu privire la acest plan şi ne aflăm în contact, pentru a înţelege mai bine această alianţă”, a anunţat Peter Stano. Acesta este purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell.

Borrell urma să prezinte joi seara strategia UE cu privire la regiunea indo-pacifică.

O analiză a situaţiei şi a repercusiunilor acestei alianţe urmează să fie realizată, iar următoarea reuniune a miniştrilor de Externe din UE, prevăzută la 18 octombrie, la Luxemburg, oferă o oportunitate în vederea unei discuţii despre această alianţă”, a adăugat el.

Prima consecinţă a acestei alianţe a fost ruperea de către Australia a unui important contract cu Franţa. Acesta prevedea furnizarea a 12 submarine convenţionale.

Australia urmează să primească, însă, submarine cu propulsie nucleară, concepute cu ajutorul Statelor unite şi Regatului Unit în cadrul AUKUS.

Parisul, nemulțumit de schimbare: Este o lovitură pe la spate

Parisul şi-a exprimat nemulţumirea şi a formulat acuzaţii grave împotriva preşedintelui american Joe Biden.

Este cu adevărat o lovitură pe la spate”, şi-a exprimat indignarea şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian.

Am stabilit cu Australia o relaţie de încredere. Această încredere este trădată”, a acuzat el.

Comisia Europeană este prudentă

Comisia Europeană a fost întrebată despre consecinţele furiei Franţei faţă de negocieri în curs între Uniunea Europeană şi Australia în vederea încheierii unui acord de liber-schimb. CE a adoptat o poziţie prudentă.

Nu va exista un efect imediat asupra negocierilor şi relaţiilor cu Australia”, a declarat o adjunctă a purtătorului de cuvânt al CE, Dana Spinant.

1 COMENTARIU

  1. Comisia Europeană este clar prudentă.
    SUA, Marea Britanie și Australia au anunțat un nou pact – denumit AUKUS – care vizează consolidarea capacităților militare trilaterale și contracararea puterii în creștere a Chinei.
    Întrucât China își construiește propria marină și testează în mod repetat decenii de dominație militară americană în Asia, crearea AUKUS, cu accent pe submarine, este „menită să transmită un mesaj de reasigurare și hotărârea de a menține o poziție descurajantă puternică”, A declarat oficialul SUA.
    China condamnat acordul ca o amenințare „extrem de iresponsabilă” la adresa stabilității în regiune.
    În ultimii ani, China a lovit Australia cu sancțiuni comerciale și a oprit discuțiile diplomatice ca parte a ceea ce criticii spun că este o campanie de constrângere.
    Acordul a supărat și Franța , care a negociat o vânzare de miliarde de dolari a submarinelor convenționale către Australia. Submarinele, au spus Biden și ceilalți lideri, nu vor fi înarmați nuclear, ci doar alimentați cu reactoare nucleare. Aliații occidentali ar trebui să „abandoneze gândirea depășită a Războiului Rece cu suma zero” sau să riște „să se împuște singuri în picior”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Mersul trenurilor. CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi /...

CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi, trenurile IR 1833 (Iaşi - Cluj) si IR 1832 (Cluj - Galaţi) urmând a tranzita zona...
recunoaștere facială

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi Rekognition

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din cauza riscurilor de discriminare, relatează AFP. Gigantul...