Urgie la Grădinari, în Olt: Vijelia a pus la pământ solariile localnicilor (VIDEO)

Publicat: 30 mai 2022, 15:10, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Urgie la Grădinari, în Olt: Vijelia a pus la pământ solariile localnicilor (VIDEO)

Fenomenele meteo extreme din ultimele zile au produs pagube mari în comuna Grădinari din județul Olt, unde mai multe solarii au fost distruse de ploaie și vânt. Tot ce mai pot face oamenii acum este să încerce să-și reducă din pagube, în măsura în care se poate, în condițiile în care nu au fost asigurați.

Oamenii aşteaptă evaluarea pagubelor şi speră să fie despăgubiţi de stat, spun reprezentanții Uniunii Salvaţi Ţăranul Român, organizație care a contactat prefectura județului pentru evaluarea de urgență a pagubelor.

„Din păcate, Forța naturii a făcut pagube importante colegilor noștri din comuna Grădinari, Olt. Am luat legătura cu domnul Prefect al Judeţului Olt pentru evaluarea de Urgență a pagubelor. Fermierii care se află în asemenea situații trebuie să sesizeze acest aspect de urgență la Primărie, iar acestea anunță Prefecturile, iar în maximum 24 de ore se înființează Comisia Județeană pentru Situații de Urgență împreună cu cei de la ISU”, au transmis reprezentanții Uniunii Salvaţi Ţăranul Român.

Vijelia a afectat zeci de solarii, de altfel, peste 80% din solariile din acest bazin legumicol au înregistrat pagube în diferite proporţii. În unele cazuri a fost ruptă folia, dar în multe alte cazuri, solariile s-au prăbuşit, fiind distruse nu doar structura şi folia, ci şi culturile. În spaţiile respective erau cultivate tomate, ardei, vinete, castraveţi, a declarat preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel.

În judeţul Olt a fost Cod Portocaliu de vreme rea, până luni dimineaţă, care s-a manifestat prin instabilitate atmosferică accentuată, descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h), iar pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă au depăşit 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp, potrivit estimărilor.