Urșii koala, pe cale de dispariție. Peste 5.000 de exemplare au murit în ultimii doi ani în incendii

Urșii koala nu erau o specie cu multe exemplare, iar acum, din cauza incendiilor din Australia de acum doi ani, ursuleții s-au împuținat. Astfel, Australia a adăugat ursul koala pe lista animalelor în pericol de dispariție pe coasta sa estică, după o scădere dramatică a populației acestor animale, informează BBC.

Populația de urși koala, cândva înfloritoare, a fost puternic afectată de incendii spontane sau provocate de secetă, boli și de alte amenințări.

Guvernul federal australian a anunțat că include ursul koala pe lista animalelor în pericol de dispariție în statele Queensland, New South Wales și teritoriul capitalei australiene. Autoritățile australiene au fost îndemnate, anterior, să acționeze mai mult pentru a proteja specia de schimbările climatice dar și dispariție graduală a habitatului său.

Urșii koala au fost înscriși în lista speciilor „vulnerabile” încă din 2012, însă în ciuda deteriorării rapide a condițiilor de viață ale acestei specii, guvernele succesive ale Australiei au fost ezitante în a acționa decisiv.

Listarea dă prioritatea conservării acestei specii”, a declarat ministra mediului din Australia, Sussan Ley, vineri.

Ea a spus și că autoritățile pregătesc un plan de regenerare, iar planurile de dezvoltare a terenurilor vor fi evaluate și pentru impactul pe care îl au asupra speciei.

Se estimează că incendiile de pădure din 2019 și 2020 au ucis 5.000 de urși koala și au afectat 24% din habitatele din New South Wales.

„Urșii koala au ajuns să fie listați în două categorii – vulnerabil și în pericol de dispariție în doar un deceniu. Este un declin șocant de rapid.

Decizia de astăzi este binevenită, însă ea nu va opri specia din a aluneca spre dispariție decât dacă este acompaniată de legi ferme și de stimulente pentru protejarea habitatelor”, spune Stuart Blanch de la WWF Australia.

Cercetătorii avertizează că schimbările climatice vor exacerba condițiile care au dus la această situație, afectând inclusiv sursele de hrană ale urșilor koala.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...