US Open 2022. Simona Halep, eliminată în primul tur de Daria Snigur

Simona Halep (locul 7 WTA şi favorită 7) a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de Grand Slam US Open. Jucătoarea română de tenis a fost învinsă de jucătoarea ucraineană Daria Snigur (locul 124 WTA).

Jucătoarea din Ucraina s-a impus cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4. Aceasta a câştigat primul set, cu 6-2. Halep nu i-a dat nicio șansă în al doilea set, scor 6-0. În decisiv, Snigur s-a impus cu 6-4 .În turul următor, ucraineanca o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre poloneza Magdalena Frech, locul 103 WTA, şi sportiva canadiană Rebecca Marino, numărul 106 mondial.

Jucătoarele eliminate în runda inaugurală la US Open, pe tabloul principal, primesc câte 80.000 de dolari.

Adversarele celoralte românce aflate pe tabloul principal, la US Open 2022:

Jaqueline Cristian (76 WTA) – Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA, cap de serie nr 2)

Irina Begu (34 WTA) – Elise Mertens (Belgia, 32 WTA)

Sorana Cîrstea (38 WTA) – Laura Siegemund (Germania, 216 WTA)

Gabriela Ruse (102 WTA) – Daria Saville (Australia, 73 WTA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...