Useristul Claudiu Năsui acuză Guvernul, din care USR face parte, de naționalizare

Publicat: 26 mart. 2026, 14:20, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Useristul Claudiu Năsui acuză Guvernul, din care USR face parte, de naționalizare

Claudiu Năsui acuză Guvernul Bolojan de „liberalism la nivelul lui Călin Georgescu” și avertizează asupra unui proiect de ordonanță care ar facilita naționalizarea companiilor private. Deși partidul său face parte din Executiv, deputatul USR critică dur introducerea unui drept de preempțiune al statului asupra activelor de „interes strategic”, susținând că măsura transformă sectorul privat într-o „vacă de muls” pentru clientela politică și preia elemente din programul economic al AUR.

Dputatul USR Claudiu Năsui susține că actualul Cabinet pregătește baza legală pentru a prelua mai ușor acțiuni sau active de la companii private, sub pretextul protejării intereselor naționale. Năsui consideră că această direcție economică este străină de valorile liberale, fiind mai degrabă extrasă din discursul suveranist al lui Călin Georgescu sau din programul electoral al AUR.

„Liberalismul în actualul guvern este la nivel Călin Georgescu. Nu doar că nu face nicio privatizare, dar guvernul pregătește baza legală să facă naționalizări mai ușor”, a declarat deputatul USR.

”A apărut un nou proiect de ordonanță care ușurează și mai mult naționalizările printr-un drept de preempțiune pe care statul și-l dă singur. Totul pentru „protejarea intereselor naționale”. Concret, statul va putea să ia acțiuni sau chiar active de la companii private pe care le consideră de „interes strategic”. Dacă vi se pare că recunoașteți ideea asta de undeva, nu greșiți. Era în programul electoral AUR și în multiple declarații ale lui Călin Georgescu. Susținătorii lor ar trebui să fie fericiți. Economia va fi și mai mult de stat. Ce se va întâmpla cu companiile naționalizate, dacă vreodată guvernul acesta sau altul va folosi prevederile OUG-ului guvernului Bolojan? Ce se întâmplă deja cu toate companiile de stat”, afirmă politicianul.

Potrivit lui Claudiu Năsui, extinderea proprietății de stat nu va aduce performanță, ci va crea noi oportunități pentru angajările pe criterii politice. El avertizează că noile entități naționalizate vor deveni „vaci de muls” pentru partide, unde transparența va fi minimă, iar eventualele pierderi vor fi acoperite, ca și până acum, din bugetul public.

”Vor fi noi vaci de muls pentru partide așa cum sunt și actualele companii de stat. Partidele își vor pune „profesioniștii” de partid în fruntea lor. Vor angaja activ de partid acolo. Vor face afaceri de care nu vom auzi niciodată (pentru că sunt companii și au un grad de transparență mai mică). Adică tot ce se întâmplă deja și azi. Iar pierderile companiilor de stat se vor acoperi din aceleași surse ca și acum: din banii dumneavoastră”, spune deputatul USR.

Năsui sugerează că această inițiativă nu aparține neapărat factorului politic, ci ar fi rezultatul presiunilor venite din „statul profund” — funcționari și servicii care ar influența deciziile miniștrilor.

Pentru a-și susține argumentația, Năsui a oferit exemplul mandatului său la Ministerul Economiei, când s-ar fi opus unor presiuni similare în cazul combinatului COS Târgoviște. Acesta a subliniat că, în loc să accepte naționalizarea și ștergerea unei datorii de 40 de milioane de euro lăsate de foștii proprietari ruși, a ales calea investitorilor privați.

„Dacă liberalismul mai înseamnă ceva pentru guvernul Bolojan, ar fi bine să nu dea această ordonanță. În țara cu 1.500 de companii de stat, soluția nu sunt noi companii de stat”, a conchis parlamentarul.