USR dă de pământ cu Cîmpeanu!

Deputatul USR Filip Havârneanu susţine că ministrul Sorin Cîmpeanu este „omul-foarfece” pentru Educaţie, întrucât a eliminat olimpiadele la română, istorie şi engleză din calendarul concursurilor pentru acest an şcolar.

„Câmpeanu este omul-foarfece pentru Educaţie! Domnul ministru mai scoate o bombă din ghiozdanul clanului liberal şi elimină olimpiadele la română, istorie şi engleză. Acest închipuit cu partidul lui care ridică de poză coliva lui I.G. Duca, mimând respectul faţă de istorie, anulează performanţa copiilor la o disciplină care ţine despre identitatea noastră ca popor”, a scris pe Facebook deputatul USR, Filip Havârneanu.

Totodată, deputatul USR afirmă că într-o ţară în care în 2021 analfabetismul funcţional depăşea 50 la sută, ministrul Cîmpeanu renunţă la concursul de excelenţă la limba noastră maternă, dar nu are o problemă cu olimpiada la limba maghiară de exemplu.

„Domnule Cîmpeanu, ce mai vreţi să mai luaţi de la copii? Ce mai tăiaţi şi ce le mai refuzaţi în ţara asta? Aţi desfiinţat olimpiada la limba engleză pentru că efectiv nu suportaţi deschiderea europeană.(…) Aţi refuzat orice, aţi luat de sărbători tot din banii educaţiei copiilor, le furaţi şi momentul în care pot să demonstreze că sunt de top la materii vitale. Sunteţi omul-foarfece al educaţiei şi sper să vă tundă cineva funcţia asta, că poate aşa învăţaţi ceva”, precizează deputatul USR, Filip Havârneanu.

Tot duminică, Adriana Radu, profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional din Iaşi, a scris pe Facebook, că un popor care nu-şi cunoaşte istoria poate fi uşor de manipulat.

„De ce aţi scos ISTORIA din lista naţională a olimpiadelor şcolare?

Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete, cu consecinţe imprevizibile. Dar un popor care nu-şi cunoaşte istoria poate fi uşor manipulat. Oare asta se doreşte?”, afirmă profesorul ieşean Adriana Radu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat joia trecută că a semnat un Ordin de ministru care permite reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de pauză. Pe lângă materiile clasice la care se organizau astfel de concursuri, ministerul susţine şi concursuri şi olimpiade de robotică, creativitate sau inovare.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole