USR-PLUS cere sesiune parlamentară extraordinară pentru aprobarea legii privind depolitizarea directorilor de şcoli

Publicat: 28 iul. 2021, 14:14, de Cezar Amariei, în Educație
USR-PLUS cere sesiune parlamentară extraordinară pentru aprobarea legii privind depolitizarea directorilor de şcoli

Mai mulți parlamentari ai Alianței USR – PLUS semnează o scrisoare deschisă, adresată președintelui Klaus Iohannis și ministrului Educației, prin care solicită sesiune parlamentară extraordinară pentru aprobarea legii privind depolitizarea directorilor de şcoli.

Documentul a fost inițiat de senatorul USR – PLUS Ștefan Pălărie, care se arată dezamăgit de cererea de reexaminare înaintată de președinte Parlamentului privind legea pentru descentralizarea și depolitizarea funcțiilor de director interimar din cadrul unităților școlare.

„Propunerea noastră legislativă venea într-un moment esențial pentru Educația din România, atât din perspectiva unei soluții normative curajoase care să răspundă prompt provocării vacantărilor tuturor funcțiilor de director din luna august a.c., cât și în ceea ce privește implementarea concretă a obiectivelor pe care se întemeiază programul de guvernare asumat de coaliția de guvernare, dar și proiectul România Educată.

Libertatea de decizie, de alegere a managementului unității școlare trebuie să aparțină comunităților școlare – cea responsabilă interesul superior al elevilor și al profesorilor, în fața intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învățământ. Mai mult, domnule Președinte, domnule Ministru, în repetate rânduri ați afirmat public faptul că politizarea sistemului de învățământ trebuie să înceteze. Or, ce garanții oferiți pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii școlari generali în luna august?”, susțin semnatarii scrisorii deschise.

Aceștia arată că, pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispozițiilor constituționale.

„Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carențe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanță de urgență a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere și fără să reclame o urgență, a distorsionat și a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize și consultări.

Domnule Președinte, vă solicităm să cereți convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanță parlamentară pentru reexaminarea inițiativei legislative, având în vedere urgența cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declarația dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: “Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile.

Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcții de conducere și atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”.

În opinia semnatarilor, nepromulgarea acestei legi îl va face responsabil pe președinte de schimbările de directori de școli din luna august, pe care USR-PLUS le suspectează ca fiind „profund politizate”, ținând cont de declarația lui Klaus Iohannis din 5 decembrie 2018: “Iar dacă acum intri într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune.”

Ministrului Educației i-au transmis că așteaptă de câteva luni calendarul final și metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director.

„În contextul de față, până la reexaminarea legii și a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteți inspectorilor școlari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleași persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepția celor care solicită expres, în scris, dorința de a fi eliberați din funcție. În acest fel vom feri sistemul de învățământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbați nejustificat de către inspectorii școlari generali”, transmit parlamentarii USR-PLUS.