„Uța” Lipă, tete-a-tete cu Florian Coldea la Timișoara

Publicat: 16 iun. 2023, 13:15, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
„Uța” Lipă, tete-a-tete cu Florian Coldea la Timișoara

Două evenimente care au avut loc în weekend-ul trecut la Univesitatea de Vest din Timișoara au scos în evidență un joc de culise incredibil regizat de două personaje extrem de controversate.

Marilen Pirtea, amfitrion olimpic pentru Coldea

La Universitatea de Vest din Timișoara avut loc în weekendul trecut cea de a șaptea edițiea conferinței internaționale “Security Challenges in the Balkans” organizată în cadrul parteneriatului existent între Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe. Numai că ONG-ul New Strategy Center îl are ca președinte pe Ionel Niţu, care a lucrat în Serviciul Român de Informaţii şi a condus, până în decembrie 2012, Departamentul Central de Analiză.  Acesta este nimeni altul decât finul fostului adjunct al SRI, Florian Coldea, care a fost și el prezent la conferința de la Timișoara. Tot atunci în Timișoara a avut loc Crosul Național Ziua Olimpică 2023 organizat de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Amfitrionul celor două evenimente a fost rectorul UVT, Marilen Pirtea. Însă, în acel weekend a avut loc o întâlnire suprinzătoare care a dat naștere la mulțime de speculații.

Lipă și Coldea, discuție față-n față o oră și jumătate

Fostul ministrul al Sportului din cabinetul Cioloș, Elisabeta „Uța” Lipă, nu a fost invitată la crosul de la Timișoara, dar cu toate acestea a fost prezentă în orașul de pe Bega. De ce? Pentru a se întâlni cu Florian Coldea.

Astfel, „Uța” Lipă s-a întâlnit vinerea trecută la Timișoara cu fostul adjunct al SRI. Timp de o oră și jumătate, ”Uța” Lipă a discutat tete-a-tete cu Florian Coldea. Ce au discutat cei doi vom aflat cât de curând, dar un singur lucru a „transpirat” de la aceea întâlnire: „Uța” Lipă l-a rugat pe Coldea să o susțină la șefia nou înființatei agenții pentru sport, iar, de anul viitor, să devină președintele COSR. Trebuie precizat că PUTEREA a semnalat recent că „Uța” Lipă vrea să ajungă șeful noii agenții pentru sport (https://www.puterea.ro/uta-lipa-pupila-lui-ciolos-recuperata-de-psd-de-la-pdl-noul-vataf-al-sportului/).Rămâne de văzut dacă Coldea o poate ajuta pe Lipă să-și îndeplinească cele două dorințe!