Va începe restaurarea unui „obiectiv” parizian vizitat. Ce trebuie să știe turiștii

Publicat: 12 dec. 2021, 15:00, de Eliza Popa, în Travel , ? cititori
Va începe restaurarea unui „obiectiv” parizian vizitat. Ce trebuie să știe turiștii
URBAN CAPTURE

Obeliscul din Luxor, situat în Place de la Concorde din Paris, va fi restaurat începând din ianuarie 2022, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la descifrarea hieroglifelor egiptene de francezul Jean-Francois Champollion, potrivit EFE.

Ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot-Narquin, a anunţat că restaurarea monumentului se va face graţie „unui mecenat al competenţelor”, se arată într-o notă a ministerului, citată de agerpres.ro. Acest mecenat constă în punerea la dispoziţie de resurse umane şi materiale pentru aceste lucrări de către firma Kärcher, lider mondial în domeniul tehnologiilor de curăţare. Schelele au fost deja ridicate în jurul monumentului, iar lucările, care se vor prelungi până în iunie 2022, vor fi conduse de Direcţia Regională a Problemelor Culturale din Ile-de-France (DRAC) şi de arhitectul specializat în monumente istorice Francois Chatillon, adaugă aceeaşi notă a Ministerului Culturii.

A ajuns în Franţa în semn de mulţumire din partea Egiptului

Obeliscul din Luxor, care are o înălţime de 25 de metri şi o greutate de aproximativ 230 de tone, a fost amplasat în 1836 în Place de la Concorde din Paris, după ce guvernatorul Egiptului, Mohamed-Ali, l-a donat Franţei în anul 1829. Anterior, obeliscul era amplasat în Templul din Luxor, în Cairo, dar a ajuns în Franţa în semn de mulţumire din partea Egiptului, faţă de munca depusă de Champollion în descifrarea hieroglifelor egiptene şi pentru descoperirea traducerii lor.

În schimb, regele de atunci al Franţei, Ludovic-Filip de Orléans, a donat Egiptului un orologiu din cupru, care a fost instalat în curtea Moscheii de Alabastru din Cairo, dar care nu a funcţionat niciodată.