Va rămâne Rusia în istoria neagră a umanității?

Publicat: 04 mart. 2022, 15:46, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Va rămâne Rusia în istoria neagră a umanității?

În urma solicitărilor venite din partea liderilor proruși, având susținerea comuniștilor, Duma de Stat a votat în mod ilegitim recunoașterea independenței regiunii Donbas din Ucraina. Informațiile din presa aservită Moscovei nu au întârziat să apară indicând faptul că cetățenii celor două regiuni se află în pericol din cauza ucrainenilor.

Ulterior, Rusia a cerut evacuarea rusofonilor pe cale terestră. Discuțiile menite să detensioneze situația dintre Rusia și Occident au eșuat, Antony Blinken anunțând, în urma consultărilor cu aliații, că anulează întrevederea cu omologul său Serghei Lavrov. Astfel, dimineața zilei de 24 februarie 2022 a venit la pachet cu o palmă grea din partea Rusiei dată diplomației și Occidentului.

Acum, Ucraina se află sub asaltul trupelor rusești, iar situația pare să se deterioreze de la o oră la alta, atât din punct de vedere economic, cât și logistic. Fără ajutoarele financiare externe, economia din țara vecină s-ar prăbuși. Lanțul de aprovizionare al magazinelor este afectat pe măsură ce rușii încercuiesc orașele, bancomatele se golesc rapid, benzina se dă cu porția, iar din toată această poveste principalul perdant este poporul ucrainean. Cu siguranță mulți dintre ei sunt neajutorați și nici măcar nu au apucat să își facă provizii pentru ceea ce urmează. Cu fiecare minut, cu fiecare oră acest război înregistrează costuri mari atât pentru inamic cât și pentru victimă, însă consecințele se vor vedea și în alte țări. Și mă refer aici inclusiv la România, un partener de afacere important al Ucrainei în industria dulciurilor și băuturii. În cazul în care producția din fabrici se oprește, economia va avea de suferit, iar prețurile la alimente vor crește. De asemenea, sectorul energetic este unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru oficialii europeni și asta pentru că depindem foarte mult de importurile de energie din Rusia. Mai mult, Germania a dat un semnal puternic Rusiei oprind autorizarea gazoductului Nord Stream 2. Drept urmare, Europa va trebui să își diversifice cât mai curând posibil opțiunile și să se îndepărteze de gazele rusești, astfel încât să poată contracara o eventuală întrerupere. Este imperios necesar ca statele occidentale să înțeleagă că în același timp cu gestionarea crizei provocate de conflictul ruso-ucrainean vor trebui să ia măsuri imediate asupra efectelor economice, dar și sanitare. Suntem poate în cel mai sumbru moment al umanității când pandemia este dublată de un conflict nedorit și care se petrece în același timp în care în România inflația a crescut la 8,4%.

SWIFT – „Arma Occidentului”

O opțiune interesantă și destul de usturătoare pentru Rusia ar fi scoaterea totală din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication). Fondat în 1973, SWIFT a trezit o adevărată dezbatere în aceste zile atât printre internauți, cât și în Parlamentul European sau în mediul academic. De la europarlamentari români, precum Vlad Botoș și până la Traian Băsescu, fostul președinte al României, marea majoritate susțin eliminarea Rusiei din acest sistem de plăți. Și pe bună dreptate, această sancțiune poate fi ca un ultimatum fiindcă ar duce la izolarea mediului bancar din Rusia de restul lumii. Practic sistemul facilitează plățile într-un timp mai scurt între instituții bancare din țări diferite, oriunde pe glob, în afară de câteva țări. Eventuala sancționare a Rusiei cu excluderea din SWIFT ar face viața mai grea atât rușilor de rând, cât și companiilor. De exemplu, un rus care depinde de un transfer de bani din străinătate ar trebui să aștepte mult mai mult pentru ca banii să ajungă, costurile de transfer majorându-se atât timp cât ritmul tranzacțiilor va fi micșorat. O companie care realizează afaceri nu ar mai putea investi în străinătate decât în condiții foarte dificile și nerentabile. La capătul celălalt al firului, refuzul repetat al Germaniei de a accepta ieșirea din SWIFT a Rusiei are la bază calitatea de exportator, plasând această țară în rândul marilor parteneri comerciali. În cazul în care Germania se răzgândește, atunci companiile vor considera piața rusă ca fiind scumpă și neavantajoasă. Un răspuns rapid și coordonat referitor la sistemul financiar bancar va trebui însă să apară în următoarele ore deoarece situația din teren se deteriorează, iar isteria creată în jurul sancțiunilor economice nu pare să-l sperie prea tare pe liderul de la Kremlin.

Autor: Victor Munteanu