Val de nemulțumire în PNL: Ionuț Stroe susține platforma liberal-conservatoare lansată de Tișe
Deputatul PNL Ionuț Stroe, unul dintre liberalii care au contestat Congresul extraordinar al partidului, susține public demersul președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, de a lansa o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul formațiunii.
Ionuț Stroe a explicat „revoltele” din PNL
Stroe cere o dezbatere reală despre identitatea și direcția PNL și avertizează că „vechii liberali” nu se opun conducerii actuale din nostalgie, ci pentru a proteja viitorul partidului.
„Salut demersul lui Alin Tișe de a deschide această discuție în interiorul PNL, un demers pe care îl consider legitim și necesar. Avem nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi Partidul Național Liberal, pe cine reprezintă și încotro se îndreaptă”, a declarat Stroe, reacționând la ieșirea publică a lui Alin Tișe.
Potrivit deputatului, în PNL există „foarte mulți liberali autentici” care gândesc la fel ca Tișe — oameni atașați valorilor de dreapta, libertății, inițiativei private, proprietății, familiei și responsabilității. În același timp, Stroe susține că aceștia consideră că țara are nevoie urgentă de stabilitate și că PNL trebuie să contribuie la formarea unui guvern solid și proeuropean.
Liberalul susține că exact acești membrii ai partidului au devenit ținte pentru actuala conducere.
„Printre ei mă număr și eu. Noi, «vechii liberali», nu incomodăm pentru că ne agățăm de trecut. Incomodăm pentru că refuzăm să lăsăm PNL fără identitate și fără viitor”, a spus el.
Deputatul consideră că partidul „nu aparține unei conduceri trecătoare”, ci tuturor liberalilor care l-au construit, au câștigat alegeri și au guvernat alături de el. În opinia sa, PNL trebuie să-și regăsească drumul „împreună cu acești liberali, nu împotriva lor”.
Stroe susține platforma Liberal-Conservatoare
Declarațiile lui Stroe vin după ce Alin Tișe a anunțat, joi, că nu se simte reprezentat de „greii” partidului, pe care îi acuză că „confundă încăpățânarea cu forța și orgoliul cu leadershipul”. Președintele CJ Cluj a lansat, în acest context, o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul PNL și a invitat alături de el toți liberalii care se regăsesc în valorile acesteia.
Mesajul lui Tișe și reacția lui Stroe adâncesc tensiunile din interiorul PNL, într-un moment în care partidul se confruntă cu discuții aprinse despre propria identitate și despre rolul pe care ar trebui să-l joace în formarea unui viitor guvern.