Valeriu Gheorghiță: „Copiii au nevoie să participe la şcoală”

Preşedintele Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că reînceperea şcolilor cu prezenţă fizică aduce un risc suplimentar de creştere a numărului de cazuri, dar copiii au nevoie să participe la şcoală, să beneficieze de cursuri cu prezenţă fizică.

Sigur că reînceperea şcolilor cu prezenţă fizică aduce o creştere a riscului de expunere şi implicit de îmbolnăvire şi o creştere a numărului de cazuri. Cred că, în acelaşi timp, copiii noştri au nevoie să participe la şcoală, au nevoie să beneficieze de şcoală cu prezenţă fizică. Cred că noi, adulţii, trebuie să facem un efort pentru ca astăzi, şi de mâine, şi de poimâine, copiii noştri să meargă în siguranţă la şcoală. Cum putem face asta? Respectând măsurile igienico-sanitare, explicându-le şi copiilor acelaşi lucru, vaccinându-ne şi cred că în felul acesta, progresiv, putem să controlăm şi să limităm consecinţele şi efectele acestei pandemii.

Categoric, reînceperea cursurilor cu prezenţă fizică aduce un risc suplimentar asupra creşterii numărului de cazuri, dar aici trebuie să păstrăm un echilibru între evoluţia epidemiologică şi beneficiile şi pierderile pe care copiii noştri le au în această perioadă„, a spus Valeriu Gheorghiţă sâmbătă, într-o conferinţă de presă în cadrul „Maratonului Informării”, întrebat dacă reîntoarcerea de luni în bănci a aproximativ două milioane de elevi este un lucru potrivit în plin val 4 al pandemiei.

Maratonul Informării” este un eveniment dedicat sprijinului populaţiei în realizarea unei alegeri informate în privinţa vaccinării împotriva COVID-19, organizat de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. 

Mai multe articole...

2 COMENTARII

  1. Ati ajuns si sunteti o catastrofa, rusinea europei, ati furat din laptele, cornul si merele copiilor, ati furat din alocatile copiilor, ati furat investitia din educatia copiilor.
    Sigur că DA reînceperea şcolilor cu prezenta fizica aduce o crestere a riscului de expunere la COVID 19 si implicit de imbolnavire si o crestere a numărului de cazuri… . Ne condamnam copiii la moarte pentru-ca noi politicienii in-trecut am furat prea mult iar astazi nu mai avem posibilitatea de a investi in noua si moderna tehnologie ?

  2. Valeriu Gheorghita Astazi ai 1.868 de pacienţi cu COVID – la terapie intensivă; 31 de copii la terapie intensiva, incotr-o ne indreptam doamnelor si domniilor politicieni ?
    Pina in prezent in istoria Romaniei nu gasim astfel de morti si nepasare politica. Ne intrebam cu totii cand si cum va arata Judecata voastra de apoi?
    Urmatoarea generatie fulg de nea va ajunge la maturitate. Aceasta generatie Fulg de nea va fi una foarte aspra cu voi… mai ales ca parintii lor au fost izgoniti peste hotar din cauza saraciei lor copiiii au avut de suferit anii de zile.
    Sti ce inseamna lipsa parintiilor, lipsa de mama si de tata ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole