Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor: La cei cu boli cronice, riscul de spitalizare din cauza COVID crește de 12 ori

Publicat: 21 dec. 2021, 14:01, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19
Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor: La cei cu boli cronice, riscul de spitalizare din cauza COVID crește de 12 ori
Valeriu Gheorghiță (Sursa: Inquam Photos / George Calin)

Vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 nu este un substitut pentru vaccinarea adulților și a categoriilor vulnerabile, dar reprezintă un pas înainte, a declarat, marți, Valeriu Gheorghiță. El a subliniat că și copiii au un risc de a face o formă severă de COVID-19, chiar dacă este mult mai mic decât la adulți.

România va demara vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani în a doua jumătate a lunii ianuarie.

„Din punctul de vedere al ponderii cazurilor internate, aproximativ 1,5% din totalul cazurilor de COVID-19 înregistrate în România au fost raportate la copii din grupa de vârstă 5-11 ani, iar 3% din cazuri la grupa de vârstă 11-14 ani. În valul 4 am observat, paralel cu creșterea numărului de cazuri la toate grupele de vârstă, și o creștere ceva mai mare a cazurilor la tineri și copii, ca urmare a faptului că varianta Delta se răspândește mai ușor. Impactul este semnificativ mai mic decât la populația adultă, dar nu este zero”, arată coordonatorul campaniei de vaccinare.

Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, indicația de vaccinare se adresează cu prioritate, și la această grupă de vârstă, copiilor vulnerabili, care suferă de o boală cronică, deoarece prezența unei afecțiuni cronice la această vârstă crește riscul de spitalizare din cauza COVID-19 de 12 ori și riscul de internare în Terapie Intensivă de circa 19 ori.

Și copiii aparent sănătoși pot face forme grave, chiar dacă rar, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

„Există acel risc de sindrom inflamator multisistemic, care apare la câteva săptămâni de la trecerea prin boală, chiar dacă nu au fost simptome, afecțiunea a rămas nediagnosticată. Din cauza sindromului se diagnostichează trecerea prin boală”, a adăugat medicul.