Valoarea pensiilor plătite anul trecut a crescut cu 15,4% față de 2019

Publicat: 12 apr. 2021, 14:00, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
Valoarea pensiilor plătite anul trecut a crescut cu 15,4% față de 2019

Valoarea pensiilor plătite anul trecut a fost de 92,304 miliarde lei, cu 15,4% mai mari comparativ cu anul 2019, iar impozitul aferent veniturilor din pensii a fost de 1,407 miliarde lei, conform datelor centralizate de INS.

În 2020, numărul mediu al pensionarilor a fost de 5,128 milioane de persoane. Pensionarii de asigurări sociale au deţinut ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat au reprezentat 91,18% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoria de pensie anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,1%, numărul lor fiind mai mic cu 4.000 persoane faţă de anul anterior.

Pensia medie lunară a crescut cu 16,1%

Pensia medie lunară a fost în anul 2020 de 1.500 lei, mai mare cu 16,1% comparativ cu anul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 lei în anul 2020, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 773 de lei (1.152 lei în judeţul Botoşani faţă de 1.925 lei în judeţul Hunedoara).

În anul 2020 s-au acordat indemnizaţii şi sporuri veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război în sumă de 379,282 milioane lei. Numărul mediu al beneficiarilor a fost de 44.000 de persoane, revenind în medie pe lună 720 lei/persoană, indemnizaţia lunară fiind cu 22,7% mai mare faţă de cea din anul 2019.

Începând cu 1 aprilie 2009 au intrat în vigoare prevederile OUG nr 6 din 18 februarie 2009, conform cărora se instituie indemnizaţia socială, finanţată de la bugetul de stat. Beneficiari ai prevederilor OUG nr.6/2009 sunt pensionari în sistemul public de pensii şi sistemul militar cu domiciliul în România, cu un nivel al cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, sub nivelul pensiei sociale minim garantate.

Numărul total al beneficiarilor, în anul 2020, a fost de 968.400 persoane, dintre care 800.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, 152.700 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori şi 14.900 persoane din sistemul militar.