Vama Giurgiu: șase turci, ascunși printre legume, într-un camion cu destinația Germania

Publicat: 18 feb. 2022, 17:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Vama Giurgiu: șase turci, ascunși printre legume, într-un camion cu destinația Germania

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat șase cetățeni turci care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în compartimentul marfă al unui autocamion. Bărbații intenționau să ajungă în Germania, având sprijinul șoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 500 de euro.

Potrivit reprezentanților IPTF Giurgiu, vineri dimineață, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, legume din Turcia pentru România.

Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sigiliul vamal era deteriorat, motiv pentru care au dispus efectuarea unor verificări amănunțite.

Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, printre lăzile cu legume, șase persoane de sex masculin.

La cercetări a rezultat faptul că bărbații, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, sunt din Turcia și au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Bulgariei. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Germania și au beneficiat de sprijinul șoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 500 de euro, pentru a-i ajuta să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, migranții, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.