Vânzările de autovehicule ecologice au crescut cu 22% în primele 11 luni

Peste 7.300 de autoturisme ecologice noi au fost comercializate în primele 11 luni ale anului în România, în creştere cu aproape 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.

Ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale se situa la 6,7%, la 30 noiembrie 2020, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta era de 4,1%.

Conform sursei citate, în intervalul ianuarie – noiembrie 2020, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 4.438 de unităţi, în creştere cu 1,6%, comparativ cu primele 11 luni din anul precedent.

În acelaşi timp, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de aproape 60%, până la 2.111 de unităţi, iar modelele plug-in s-au vândut în 796 de exemplare, mai mult cu 129,4%, raportat la perioada de referinţă.

Renault pe primul loc

Statistica de specialitate arată că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, la finalul primelor 11 luni din an, Renault – cu 562 de unităţi, Volkswagen (375), Skoda (346), Hyundai (220), BMW (102), smart (83), Nissan (82), Peugeot (77), Tesla (56) şi Opel (45).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 3.806 unităţi, Lexus (172), Hyundai (159), Honda (146), Ford (98), Kia (41) şi Subaru (16).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află Mercedes Benz – cu 125 de exemplare, urmată de Volvo (122), BMW (107), Mitsubishi (92), Ford (84), Porsche (62), Hyundai (47), Skoda (46), Toyota (22) şi Mini (20).

La nivelul lunii noiembrie din acest an, în România s-au comercializat 960 de autoturisme „verzi”, în scădere cu 3,61% comparativ cu luna octombrie, când se vânduseră 996 de unităţi noi. Totodată, în intervalul de referinţă, ponderea în total piaţă s-a diminuat la 7,3%, de la 8%.

Programul „Rabla Plus” a beneficiat, în acest an, de un un buget total de 200 milioane lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...