Vârsta consumului de droguri scade alarmant. Cazuri chiar și la copii de 8 ani
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/03/copiii-droguri.jpg)
Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor devine din ce în ce mai îngrijorător, iar vârsta la care copiii intră în contact cu substanțele interzise scade alarmant. Directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 2, Alexandra Dobre, atrage atenția că pericolul este „la tot pasul”, iar cei mici sunt extrem de vulnerabili.
Alexandra Dobre: „Este nevoie de o schimbare de abordare”
Oficialul consideră că, în loc să fie blamați, consumatorii ar trebui sprijiniți, iar societatea trebuie să se concentreze mai mult pe prevenție și pe identificarea cauzelor care îi determină pe tineri să recurgă la astfel de substanțe.
„Este nevoie de o schimbare de abordare. Nu soluția represivă este cea care rezolvă problema, ci înțelegerea și sprijinul. Familia are un rol fundamental în acest proces, pentru că numai implicarea ei poate preveni și combate eficient dependența”, a explicat Dobre, în cadrul emisiunii Medika Antidrog, difuzată de Medika TV.
Ea a subliniat că fenomenul consumului de droguri nu trebuie privit doar prin prisma sancțiunilor, ci prin nevoia de a oferi sprijin și alternative reale pentru cei afectați.
Cazuri dramatice la vârste fragede
Reprezentanta DGASPC a subliniat că situația este una „foarte gravă”, iar realitatea din teren confirmă amploarea fenomenului. Dacă până acum se vorbea despre un debut în consum la vârste de aproximativ 12 ani, specialiștii au început să documenteze cazuri mult mai dramatice.
„Din cifrele pe care le avem şi din cazurile care ajung la noi observăm o tendinţă privind consumul de droguri chiar la vârste de sub zece ani. A fost cazul unui băieţel de opt ani care a ajuns la spital cu o formă de supradoză, iar părinţii erau uimiţi că nu şi-au dat seama de nimic”, a adăugat Dobre.
Oficialul consideră că răspunsul instituțional nu trebuie să se limiteze la sancționarea consumatorului, ci să vizeze educația, prevenția și implicarea familiei. În opinia sa, părinții trebuie să fie mai atenți la schimbările de comportament ale copiilor și să înțeleagă că fenomenul nu mai este unul marginal, ci prezent în mediul cotidian.
Numărul copiilor care consumă droguri este în creştere
Mesajul transmis de directorul adjunct al DGASPC Sector 2 vine în contextul în care România se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri legate de consumul de droguri, inclusiv în școli. Tot mai multe instituții și organizații cer intensificarea campaniilor de prevenire și adoptarea unor politici publice axate pe sprijin și consiliere, nu doar pe pedepse.
„Copiii trebuie protejați, nu stigmatizați. Este esențial ca familia și societatea să fie alături de ei pentru a preveni tragedii”, a concluzionat Alexandra Dobre.
Trei din 10 copii afirmă că știu pe cineva care a luat droguri
Trei din 10 copii afirmă că știu pe cineva care a luat droguri, iar ponderea crește la patru din 10, în cazul adolescenților, arată un raport al asociației Salvați Copiii, publicat anul trecut.
Citeşte şi: Decizie radicală în lupta cu drogurile. Copiii nu mai au voie pe străzi
Îngrijorător este faptul că este vorba despre cineva din anturajul lor. În ceea ce privește copiii cu vârsta peste 14 ani, 27% dintre ei recunosc că au băut alcool, 19% au fumat țigări, 11% tutun încălzit, iar 16% au vapat, în ultima săptămână, arară raportul alarmant.
Doar 3% dintre copii afirmă că au consumat personal droguri, potrivit unui sondaj realizat de Salvați Copiii. Asociația avertizează însă că procentajul este, probabil, mai mare, având în vedere că unii copii nu recunosc că au luat și ei droguri, nu doar prieteni sau colegi de-ai lor. Dintre cei care recunosc că au consumat personal, peste jumătate spun că au făcut acest lucru de mai multe ori, iar substanța cea mai consumată este canabisul, urmată de ecstasy și LSD.